Ponturi Pariuri Fotbal Real Madrid vs Barcelona

Superbet

Real Madrid-Barcelona

După ce și-au aflat adversarele din „sferturile” UCL, respectiv Europa League, Real Madrid și Barcelona se pregătesc de confruntarea directă, de astaszi, de pe Santiago Bernabeu. Până să aibă ocazia să se răzbune pe Chelsea, pentru eliminarea din sezonul trecut, din semifinale, „galacticii” trebuie să arate de ce sunt lideri în La Liga, de ce au 15 puncte avans față de marea rivală și de ce sunt neînvinși de șase partide la rând în El Clasico.

Dincolo, catalanii, care vor da piept cu Eintracht Frankfurt în „sferturile” competiției pe care vor să o câștige pentru prima dată în carieră, vin după 11 meciuri consecutive fără eșec, serie pe care nu au mai reușit-o de peste doi ani, de când antrenor era Ernesto Valverde.

cota2.ro

„Galacticii” au 8 partide la rând fără eșec în campionat, cinci victorii la rând, în toate competițiile, și sunt fără înfrângere acasă de peste un an, din ianuarie 2021.

Ambele echipe sunt, așadar, într-un vârf de formă, dar, chiar și dacă nu ar fi fost, un Clasico e mereu deschis oricărui rezultat. 

  • Real Madrid: W W W W W
  • Barcelona: W W D W W

FC Barcelona a ajuns la 5 Clasicos fără victorie în fața lui Real Madrid în LaLiga Santander. Ultima victorie a echipei blaugrana a avut loc pe 2 martie 2019. În sezonul 2018-19, catalanii au câștigat pe Camp Nou (5-1) și pe Santiago Bernabeu (1-0).

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în ianuarie, în Supercupă, când Real Madrid s-a impus în prelungiri, printr-un gol marcat de uruguayanul Valverde. De atunci, catalanii au mai jucat 12 meciuri, cu următorul bilanț: un eșec, trei egaluri și opt victorii. 

Cele două echipe au cele mai bune două atacuri din campionat, cu 59 de goluri, respectiv 52 marcate. În apărare, tot „galacticii” stau mai bime, având a doua cea mai bună defensivă din campionat, după Sevilla, cu 21 de goluri încasate. Barcelona are 29.

Pierderea lui Benzema ar fi una importantă pentru „los blancos”, dat fiind că francezul este lider atât în clasamentul marcatorilor, cu 22 de goluri, cât și în cel al assist-urilor, cu 11 pase decisive. Totuși, Carletto are destule opțiuni în lot, de la Gareth Bale la Rodrygo și de la Jovic la Mariano. 

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
Real Madrid vs Barcelona
Pronostic:
PsF X
Cota
1.80
Cota finala: 1.80
Profit: -6.00
Stake: 6
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro