Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.21

BETANO

1.Mirel Rădoi a început perfect mandatul la alb-albaștri, ducând trupa olteană în play-off-ul din Conference League, acolo unde Universitatea va evolua cu Hapoel Beer-Sheva. 

Astazi, de la ora 16:00, ”juveții” au șansă să urce în clasament, acolo unde se află abia pe 12, cu 5 puncte. La Drobeta Turnu Severin, acolo unde Craiova este gazdă, vine CS Mioveni, trupă care este pe ultimul loc în SuperLigă, cu doar un punct. Craiovenii s-au impus în toate cele patru dueluri directe de până acum. A fost 1-0 și 2-0 în sezonul 2013-2014 al Ligii 2, apoi, în stagiunea trecută, alb-albaștrii au învins clar în ambele manșe din sezonul regulat, cu 5-2 și 3-0. 

cota2.ro

Așadar, a fost 3-0 cu Zorya, la primul meci cu Rădoi pe bancă, victoria craiovenilor fiind mai mult decât convingătoare. Astfel, în ultimele cinci dispute oficiale ale oltenilor, s-au consemnat trei victorii și două înfrângeri. 

De retinut ca ultimul meci găzduit de Universitatea în SuperLigă a fost un 0-1 cu Rapid. Dar, este de menționat că alb-albaștrii au marcat în cinci din ultimele șase jocuri disputate pe propriul teren. 

  • Univ.Craiova: W W L L W
  • Mioveni: D L L L D

Mioveniul a obținut primul punct al stagiunii tocmai cu FCSB, 1-1, în etapa trecută. A fost cel de-al doilea meci la rând în care argeșenii au deschis scorul, după eșecul cu 2-4 de la CFR Cluj. 

Argeșenii au cea mai slabă apărare din SuperLigă, cu zece goluri încasate în patru meciuri. Mioveniul a primit gol în fiecare din ultimele șase partide din campionat.

Să mai menționăm că singurele victorii ”afară” pentru galben-verzi, din august 2021 încoace, au fost la echipe ulterior retrogradate: 2-1 cu Gaz Metan și 2-0 cu Academica Clinceni.

2.Echipele care se confruntă astazi de la ora 21,30, pe Arena Națională, nu au nicio victorie în acest sezon de SuperLigă! FCSB este în play-off-ul ECL, dar nu a fost în stare să bifeze vreun triumf în cele patru etape din acest campionat și, cu 3 puncte, este abia pe 13! Dincolo, Chindia a adunat numai 2 puncte și este pe penultimul loc. Firește, cele două trupe stau rău și ofensiv, având numai câte trei goluri marcate în primele 360 de minute din acest campionat. 

FCSB este superioară la duelurile ”head-to-head” cu Chindia, dar s-a impus destul de greu aproape de fiecare dată. În 2019/2020, roș-albaștrii au învins ”afară” cu 2-1, dar au fost ținuți în șah acasă de târgovișteni, 1-1. În sezonul următor, bucureștenii s-au impus cu 2-0 și 1-0, iar în 2021/2022, s-au consemnat alte două victorii la limită ale FCSB, 1-0 și 3-2. 

  • FCSB: W D W D W
  • Chindia Targoviste: L D D L D

Dubla victorie cu DAC (1-0/1-0) i-a dus pe elevii lui Nicolae Dică la play-off-ul unde vor da de norvegienii de la Vikingur. Nu a fost până acum o vară prea spectaculoasă pentru FCSB: șapte din cele opt dispute oficiale din 2022/2023 au avut numai ”0-2 goluri” la final. Totodată, este de menționat că într-un singur meci din această vară a marcat FCSB mai mult de un gol, în acel 4-2 cu Saburtalo. 

FCSB nu are decât două eșecuri domestice în 2022, suferite la același scor, 0-2, cu Farul și Universitatea Craiova. 

În etapa trecută, elevii lui Adrian Mihalcea au cedat acasă cu 0-2 contra campioanei CFR Cluj, chit că au evoluat pe final cu doi oameni mai mult. Cel mai reușit joc al Chindiei a fost acel 0-0 de pe terenul Farului, una din marile candidate la play-off. 

O singură izbândă au târgoviștenii în ultimele șase meciuri oficiale, e vorba de acel 1-0 acasă cu Chiajna, de la barajul de rămânere/promovare. Ultimele cinci deplasări oficiale ale Chindiei au avut scoruri la o diferență de cel mult un gol.

Am jucat acest pariu la BETANO!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!

ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI
Univ.Craiova vs Mioveni
Pronostic:
1
Cota
1.38
FCSB vs Chindia Targoviste
Pronostic:
1
Cota
1.60
Cota finala: 2.21
Profit: 12.10
Stake: 10
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro