Ponturi Pariuri Fotbal Inter vs Real Madrid

Superbet

Inter-Real Madrid

Inter și Real Madrid sunt din nou adversare în grupele Ligii Campionilor, la fel ca în ediția precedentă. Cele două echipe se întâlnesc astazi de la ora 22:00, la Milano, în prima etapă a Grupei D, din care mai fac parte Șahtior Donețk și revelația Sheriff Tiraspol. 

Inter o așteaptă pe cea mai titrată echipă din istoria UCL după primul pas greșit în Serie A. Duminică, la Genova, campioana Italiei a condus-o de două ori pe Sampdoria, dar în cele din urmă a luat doar un punct. S-a terminat 2-2, iar formația pregătită de Simone Inzaghi e pe 4, în urma trio-ului cu punctaj maxim, format din Roma, Milan și Napoli. 

cota2.ro

Real Madrid e lider în La Liga, după 4 runde, iar în weekend a câștigat spectaculos cu Celta Vigo, scor 5-2, la revenirea pe Santiago Bernabeu. Partida contra galicienilor, în care Eduardo Camavinga și-a făcut debutul cu gol la madrileni, a confirmat problemele defensive ale echipei antrenate de Carlo Ancelotti, dar și forța extraordinară a atacului, condus de un Karim Benzema într-o formă fantastică. Atacantul francez a reușit un hat-trick cu Celta și are deja 5 goluri în actuala ediție de campionat. 

Important de stiut:

  • Inter a pierdut 4 din ultimele 5 meciuri cu Real Madrid în competițiile europene, câștigându-l pe celălalt. Anterior, suferise doar 4 înfrângeri în 12 confruntări (bilanțul e completat de 6 victorii și două remize) 
  • Inter nu a mai învins o echipă spaniolă în UCL din aprilie 2010: 3-1 cu Barcelona. De atunci, un egal și 6 înfrângeri 
  • Inter are doar două victorii în ultimele 9 meciuri de Liga Campionilor, niciuna pe teren propriu 
  • Real Madrid a câștigat ultimele 6 meciuri contra echipelor italiene în UCL, cu un scor general de 14-3 
  • Real Madrid are un singur gol marcat în ultimele 4 deplasări din UCL: în Italia, contra Atalantei 


Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
Inter vs Real Madrid
Pronostic:
X2
Cota
1.63
Cota finala: 1.63
Profit: 6.30
Stake: 10
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro