Ponturi Pariuri Tenis Paula Badosa vs Simona Halep

Superbet

Pentru prima dată de când a fost accidentată în meciul din sferturile de finală de la Miami contra Jessicăi Pegula, Badosa a reușit să câștige trei meciuri consecutive la Wimbledon, fără să cedeze vreun set.

Badosa a dat dovadă de multă răbdare la Wimbledon, așteptând ca adversarul să greșească neforțat, iar în combinație cu un prim serviciu puternic a reușit până acum victorii impotriva unor jucătoare mai bine cotate ca ea, precum Petra Kvitova, eliminată și ea în 2 seturi (7-6, 7-5). Badosa va trebui să fie mai agresivă, împotriva lui Halep, romanca având o atitudine puțin diferită, înspre bine, de la schimbarea antrenorului, Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams timp de 10 ani.

cota2.ro

Începând din anul 2019, atunci când Simona a câștigat Wimbledonul, românca noastră are 18 victorii și 2 înfrângeri pe iarbă.

Simona Halep a pus capăt campaniei promițătoare a Paulei Badosa la Madrid Open în luna aprilie elimind-o pe gazdă în minimum de seturi. Zgura rămâne suprafața favorită a ambelor jucătoare, dar experiența lui Halep pe iarbă, în special aici la Wimbledon, ar trebui să-i ofere avantaj considerabil în acest duel.

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
Paula Badosa vs Simona Halep
Pronostic:
Halep sa castige
Cota
1.57
Cota finala: 1.57
Profit: 1.14
Stake: 2
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro