Ponturi Pariuri Fotbal U Craiova 1948 vs Farul Constanta

Superbet

​FC U Craiova 1948 - Farul Constanţa, meci contând pentru etapa a 16-a din campionatul României, este programat, vineri, 28 octombrie, de la ora 21:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco”.

”Juveții” sunt abia pe 12, cu 16 puncte, iar Farul este lider solitar, cu 34 de puncte. În uvertura sezonului, a fost 2-1 pentru dobrogeni, pe teren propriu. Anul trecut, au fost două meciuri la fel de echilibrate: 1-1, în Oltenia, respectiv 3-2, la Ovidiu, pentru constănțeni. 

cota2.ro

Meciul va fi unul deosebit de interesant în Bănie, acolo unde gruparea patronată de Adrian Mititelu, în cădere liberă de ceva vreme, motiv pentru care l-a demis pe antrenorul Marius Croitoru, primeşte vizita trupei lui Gică Hagi, liderul la zi din SuperLiga.

FC U Craiova n-a mai câştigat de şase meciuri şi a coborât pe locul 12 în clasament, cu 16 puncte după 15 meciuri disputate, la egalitate cu UTA Arad, ocupanta primei poziţii de baraj.

Farul Constanţa, liderul campionatului, a trecut cu bine peste deplasarea infernală din Giuleşti, 1-1 cu Rapid, remiză venită după o serie de cinci victorii consecutive! „Marinarii” şi-au păstrat, astfel, avansul de cinci puncte faţă de gruparea din Giuleşti, a doua clasată, după ultima etapă din sezonul regulat.

Info bine de stiut:

  • In ultimele 5 meciuri ale lui U Craiova de acasa au fost sub 2.5 goluri marcate;
  • Farul a marcat in toate deplasarile din acest sezon;
  • U Craiova nu a castigat niciodata contra Farului in cele 4 partide directe;
  • in ultimele 3 meciuri ale lui U Craiova de acasa au fost sub 12.5 cornere;
  • In ultimul meci direct s-au aratat doar 4 cartonase galbene.

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
U Craiova 1948 vs Farul Constanta
Pronostic:
Sub 3.5 goluri în meci; Sub 12.5 cornere în meci; Sub 7.5 cartonașe în meci
Cota
1.70
Cota finala: 1.70
Profit: -1.00
Stake: 1
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro