Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.01

UNIBET

1.Olanda și Statele Unite se vor întâlni astazi, de la ora 17:00, pe Khalifa International Stadium din Al Rayyan, în primul meci din fazele eliminatorii de la Cupa Mondială din Qatar. Este pentru prima dată când echipa care tocmai a câștigat grupa A și cea care a terminat a doua în B se vor duela într-o partidă oficială. Precedentele cinci jocuri directe au fost amicale. 

Olanda n-a impresionat în acest turneu până acum, chiar dacă a reușit să câștige grupa A. A început cu un succes cu 2-0 în fața Senegalului pe care îl putem caracteriza drept norocos, în condițiile în care Cody Gakpo a deschis scorul după minutul 80, după o gafă a portarului Edouard Mendy. Din al doilea joc, cel cu Ecuador, batavii s-au ales cu un singur punct. Chiar dacă au deschis scorul prin același Gakpo, rezultatul de 1-1 ar trebui să-i mulțumească, având în vedere că sud-americanii au mai avut șanse să marcheze după ce au egalat. Olanda și-a consolidat primul loc în grupa A în ultima etapă, atunci când a câștigat cu 2-0 în fața Qatarului. Și de această dată, primul gol al partidei a fost reușit de același Cody Gakpo, care pare să fie cel mai periculos om al echipei lui Louis van Gaal. Prin succesul în fața țării gazdă, olandezii și-au extins la 19 seria partidelor fără înfrângere în fața echipelor din afara Europei la Cupa Mondială. Ultimul eșec contra unei astfel de reprezentative în 90 de minute a fost 2-3 cu Brazilia în sferturile de finală din 1994. 

cota2.ro

  • Olanda: W D W W W
  • SUA: W D D D L

Americanii au început competiția în fața Țării Galilor, meci în care au condus cu 1-0 după o primă repriză foarte bună. I-a costat însă retragerea de după pauză, iar, pe final, Gareth Bale, cel care joacă acum în MLS, a salvat un punct pentru galezi, după ce a transformat un penalty. 

Următorul joc pentru echipa lui Gregg Berhalter a fost tot contra unei echipe britanice, cea a Angliei. Încă din start, americanii au fost ceva mai prudenți și au arătat că se mulțumesc cu un punct. L-au și obținut după ce au făcut 0-0 cu formația lui Gareth Southgate. În ultima etapă a avut loc și meciul decisiv pentru calificare, între Statele Unite și Iran, care a fost decis de Christian Pulisic. 

2.Argentina joacă împotriva Australiei pentru un loc în sferturile de finală. Meciul este programat sâmbătă, 3 decembrie la ora 21:00, pe stadionul Ahmad Bin Ali. Va fi primul meci pentru ambele echipe pe acest stadion. Ultimul meci între cele două echipe a fost un amical în 2007, câștigat de sud-americani cu 1-0. S-au întâlnit și în 2005, la Cupa Confederațiilor, unde a câștigat de asemenea Argentina, într-o partidă cu 6 goluri marcate (4-2).

Echipa condusă de Graham Arnold a avut posesia inferioară în toate meciurile jucate, culmea cea mai mare a menținut-o în duelul cu Franța, 35%. În total a fost sancționată de 5 ori cu cartonașul galben, și a obținut de asemenea doar 5 cornere. Pentru meciul cu Danemarca a apelat la același 4-4-2 folosit și împotriva Tunisiei, cu schimbări doar la nivelul fundașilor. Este a doua oară când Australia se califică în optimile competiției, aceasta fiind și limita la care a ajuns echipa din țara “cangurilor”.

  • Argentina: W W L W W
  • Australia: W W L W W

După șocul primei înfrângeri din grupe cu Arabia Saudită, Argentina și-a arătat calitatea într-un final terminând grupa pe primul loc, după o partidă cu Polonia în care scorul putea fi și mai dur. Sud-americanii au terminat grupa cu cele mai multe goluri marcate, 5, și doar două primite, ambele în acel prim meci. În acest ultim meci cu Polonia a avut 13 șuturi pe poartă, 67& posesie, 862 de pase, un meci dominat din primul moment până la ultimul. În teorie, partida cu Australia ar trebui să fie o misiune și mai ușoară.

În cele 3 meciuri a adunat doar 2 cartonașe galbene, un stil de joc curat, destul de diferit de cel mai dur, mai fizic al adversarilor din optimi. Argentina are o medie de 7.3 cornere pe meci și peste 15 lovituri libere pe partidă. În primele două meciuri, Scaloni a optat pentru un 4-4-2, cu Messi și Lautaro Martinez în față. În meciul cu Polonia a intervenit cu un 4-3-3, cu Messi Di Maria și Alvarez. 


Am jucat acest pariu la UNIBET!

Deschide un cont ACUM și primești un PARIU GRATUIT de 300 de Lei!

Obține AICI bonusul Unibet
Olanda vs SUA
Pronostic:
1x & Sub1.5goluri/meci SUA
Cota
1.32
Argentina vs Australia
Pronostic:
1 & Peste 1.5goluri/meci
Cota
1.52
Cota finala: 2.01
Profit: 6.06
Stake: 6
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro