Tu ce făceai la 15 ani? Marta Kostyuk "pune umărul" într-un combo interesant

BETFAIR SPORTSBOOK

Marta Kostyuk are 15 ani. Și nu se pregătește să dea capacitatea, ci scrie cea mai frumoasă poveste de la Australian Open. A măturat tot în calificări, a scos un nume mare în primul tur, iar al doilea meci de pe tabloul principal nu e deloc imposibil. Logica spune că o astfel de jucătoare e greu de oprit, mai ales că entuziasmul a ajuns deja la cote astronomice, dar argumentul real pentru alegerea meciului stă în calitățile ucrainencei. Lovește al naibii de tare pe fondul încrederii, se mișcă bine pe teren, iar aceste avantaje o fac să anuleze mai ușor lipsa experienței. Rogowska? O jucătoare care n-a spus niciodată mai nimic în lumea tenisului.


cota2.ro

Australienii Thanasi Kokkinakis și Jordan Thompson ar fi vrut un traseu lung în proba de simplu de la Australian Open, dar s-au lovit de adversari mai buni în primul tur și au fost eliminați. Nu vor pleca acasă, ci vor încerca să meargă cât mai departe în proba de dublu, una cu care au tangențe și cu care se descurcă. 


Vor juca acasă, sunt îndeajuns de populari pentru a atrage fanii și la un meci de dublu și, în mod evident, formează o pereche mai interesată decât cea dintre McLachlan și Struff. OK, primul e jucător decent de dublu, al doilea e și el capabil de lucruri bune, dar chimia dintre australieni, valoarea și loviturile lor îi recomandă drept favoriți poate mai mari decât o arată cotele.


Am jucat acest pariu la BETFAIR!

Deschide un cont ACUM și ai BONUS până la 550 de Lei!

Înregistrează-te la Betfair AICI
Marta Kostyuk vs Olivia Rogowska
Pronostic:
1
Cota
1.60
McLachan/Struff vs Kokkinakis/Thopmson
Pronostic:
2
Cota
1.60
Cota finala: 2.56
Profit: -4.00
Stake: 4
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro