Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.25
Pentru că e Grand Slam, pariul pe minimum patru seturi jucate în meci redevine la modă, iar eu cred că Pouille - Kudla și Monfils - Gasquet sunt meciuri care nu se vor termina în minimum de seturi.
Diferența dintre Pouille și Kudla e mică atunci când vine vorba de jocul pe iarbă, iar forma bună arătată de american la Halle, unde doar Federer l-a oprit foarte greu, îmi dă impresia că pariul e unul cât se poate de safe. Ambii știu cu se se mănâncăă jocul pe cea mai rapidă suprafață a circuitului, dar, mai important, ambii au imaginea unor jucători rutinați în meciuri lungi, de multe ori cu set decisiv. 3-0
În patru meciuri jucate în 2017, Monfils și Gasquet și-au împărțit de fiecare dată primele două seturi, iar faptul că au jucat de n ori unul contra celuilalt și fac parte din aceeași generație a tenisului francez întărește ideea unui over la seturi. Dacă Richie e omul mai înzestrat, cu mai multă imaginație de pe linia de fund, Monfils a impresionat prin serviciu la turneul de la Antalya, unde a pierdut, în semifinala cu Mannarino, un meci pe care ar fi trebuit să câștige. 1.50 nu sună deloc rău pentru o înfruntare între doi jucători care-și fac singuri punctele și între care duelurile decise clar au venit foarte greu.
Am jucat acest pariu la UNIBET!
Deschide un cont ACUM și primești un PARIU FĂRĂ RISC de 500 de Lei!
Obține AICI bonusul Unibet1.50
1.50