Cota 30 pe Betano, cu Bet Builder, la Dinamo – Universitatea Craiova

Prima etapă a noului sezon de Liga 1 se încheie cu derby de tradiție pentru fotbalul românesc. Nici că se putea un duel mai tare pentru Dinamo la revenirea în prima ligă, Universitatea Craiova fiind în topul trei al rivalităților pentru ”câini”. Pe Betano, cu Bet Builder activat, se poate ajunge la cotă de 30, așa cum vom vedea în exemplul de mai jos. 

Ce este Bet Builder?  

Cu opțiunea de pariere Bet Builder pot fi combinate mai multe pariuri din același meci, minimum două și maximum șapte, sau din mai multe meciuri, pe același bilet de pariere. Astfel se obține o cotă mai mare cu pariuri din același meci. Pentru a paria cu Bet Builder trebuie mai întâi bifat butonul Bet Builder din partea dreapta sus a ecranului în interiorul meciului dorit, iar când acesta s-a făcut albastru se trece la alegerea pariurilor.  

Dinamo – Universitatea Craiova (luni, 21:30) 

Spre exemplu, la meciul programat pe stadionul ”Arcul de Triumf” cu casa închisă, fiind vândute toate biletele cu ore bune înaintea primului fluier, am ales cinci selecții de pariuri pe același bilet, pentru o singură cotă care ajunge la 30.00, cu Bet Builder activat. 

Total goluri – Peste 2.5 (cota 2.15) 

Ambele echipe înscriu – Da (cota 2.07) 

Rezultat prima repriză – Egal (cota 2.10) 

Total cartonașe – Peste 5.5 (cota 1.87) 

Cornere prima repriză – Sub 3.5 (cota 2.20) 

După un an petrecut în Liga 2, echipa Dinamo revine în primul eșalon cu gândul de a nu mai repeta vreodată o astfel de experiență. 

Chiar dacă problemele financiare nu au fost încă rezolvate și asupra alb-roșilor planează tot felul de incertitudini, ”câinii” sunt hotărâți să facă o figură frumoasă în debutul de foc al sezonului. 

După duelul cu Universitatea Craiova pentru Dinamo urmează deplasarea pe terenul rivalei FCSB, oricare ar fi acesta. 

Moralul formației din Bănie este unul la cote înalte, după ce juveții au obținut o mare victorie în justiție pe subiectul palmaresului istoric al echipei. 

Forma de moment 

Dinamo a disputat trei meciuri amicale în perioada de vară, obținând o victorie cu Slaven Belupo (2-0). În celelalte două partide ”câinii” au pierdut cu Zalaegerszegi TE din Ungaria (0-1) și Dynamo Kiev (1-4). 

Din cele patru amicale jucate în cantonamentul din Bulgaria, cei de la Universitatea Craiova l-au câștigat doar pe ultimul, 3-2 cu Slavia Sofia. În rest, trei înfrângeri pe linie, 0-2 cu Ludogoreț, 2-7 cu FC Koln II și 0-2 cu Lokomotiv Plovdiv. 

Ultimele meciuri directe 

Dinamo și Universitatea Craiova s-au întâlnit ultima dată pe 10 februarie 2022, o dată despre care suporterii alb-roșilor n-au amitiri prea plăcute. 

Universitatea Craiova a câștigat ultimele șase meciuri contra lui Dinamo în campionat, iar în ultimele două partide ”câinii” au încasat nu mai puțin de 11 goluri! 

Dinamo n-a mai învins-o pe ”Știința” de la un 3-0 în Ștefan cel Mare, pe 15 decembrie 2018, când italianul Mattia Montini reușea un hattrick. 

10.02.2022, Dinamo – Universitatea Craiova 1-6 

27.09.2021, Universitatea Craiova – Dinamo 5-0 

06.02.2021, Universitatea Craiova – Dinamo 1-0 

18.10.2020, Dinamo – Universitatea Craiova 0-1 

04.11.2019, Universitatea Craiova – Dinamo 4-1 

21.07.2019, Dinamo – Universitatea Craiova 0-2 

Cota 30.00 

Astfel, cu Bet Builder activat din partea sus a ecranului la partida Dinamo – Universitatea Craiova din prima etapă a noului sezon de Liga 1, poți ajunge la o cotă cumulată de 30.00, iar cu o miză de 50 lei câștigul poate fi de 1500.00 de lei.  

Cotele de mai sus sunt informative și pot suferi modificări până la ora meciului. De asemenea, alegerile făcute au un caracter informativ, fiecare jucător având libertatea de a-și construi biletul cu Bet Builder activat după propria inspirație și pricepere. 

Toate cele cinci pariuri de mai sus se adaugă pe un singur bilet, cu Bet Builder, pe Betano. Intră în meciul dorit, apoi apasă în colțul din dreapta sus pe iconița de Bet Builder, iar în momentul în care aceasta se face albastră poți plasa mai multe pariuri din acest meci, pe același bilet.  

Ai si Mega Cote 

La meciurile din Liga 1 în oferta Betano beneficiezi de Mega Cote pe piața de pariere ”Rezultat final”. Mega Cotele îți oferă un câștig maxim, fiind special create de Betano cu gândul doar la profitul maxim al jucătorilor, cu 0% câștig pentru casa de pariuri. 

Înregistrează-te AICI la BETANO




Articole similare