Simona Halep, principala favorită la câștigarea Roland Garros 2019!
Simona Halep (27 de ani, 3 WTA), campioana en-titre de la Roland Garros, e favorita Betano la câștigarea unui nou titlu pe zgura pariziană. Pe lista cotelor la pariuri online, jucătoarea din Constanța e urmată de un adevărat lot de adversare, unul condus de olandeza Kiki Bertens.
Cea mai bună jucătoare a lumii pe zgură în 2018, Halep are un sezon ceva mai slab pe suprafața roșiatică, dar aura dată de titlu cucerit anul trecut e suficientă pentru a o pune pe româncă deasupra celorlalte oponente. Repartizată pe jumătatea superioară de tablou, alături de liderul mondial Naomi Osaka și de legendara Serena Williams, Halep, care pleacă la drum cu statutul de favorită trei la câștigarea turneului, e prima în topul Betano, cu o cotă de 5.25. E urmată, la distanță considerabilă, de Kiki Bertens, câștigătoarea de la Madrid, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Serena Williams și Karolina Pliskova.
PARIURI ONLINE PENTRU ROLAND GARROS: COTELE PENTRU CÂȘTIGĂTOARE DUPĂ TRAGEREA LA SORȚI
Simona Halep, traseu accesibil la Roland Garros
Halep va începe parcursul în capitala Franței luni sau marți, iar prima sa adversară va fi Ajla Tomljanovic, o australiancă de 26 de ani de pe locul 47 WTA. Evident, Simona e favorită la calificarea în turul al doilea, unde ar urma să aibă parte de un meci cu Chloe Paquet (Franța) sau Magda Linette (Polonia), unul în care va pleca, de asemenea, cu prima șansă. În turul al treilea, oponenta i se va alege dintre Daria Gavrilova (Rusia), Aleksandra Krunic (Serbia), Eugenie Bouchard (Canada) și Lesia Țurenko (Ucraina), cu ultima având cele mai multe șanse, iar din optimi încep treburile cu adevărat serioase, în calea Simonei urmând să iasă, cel mai probabil, Daria Kasatkina (favorită 21) sau Qiang Wang (favorită 16). În sferturi, românca va da, în mod normal, peste Petra Kvitova (Cehia, favorită 6) sau Aryna Sabalenka (Belarus, favorită 11), în timp ce semifinalele o pot aduce față în față cu liderul mondial Naomi Osaka, Serena Williams sau Ashleigh Barty (favorită 8). În marea finală, atât de așteptată de amatorii de pariuri online și nu numai, Halep ar putea reedita ultimul act de anul trecut cu Sloane Stephens (favorită 7), dar Elina Svitolina (favorită 9), Kiki Bertens (favorită 4) și Karolina Pliskova (a doua favorită) sunt alte nume de luat în seamă.
Nadal-Djokovic, finala așteptată pe tabloul masculin
Dacă în competiția fetelor e de așteptat o luptă dură între mai multe jucătoare care pot emite pretenții, pe tabloul masculin concursul e dominat de Rafael Nadal, supranumit Regele Zgurii, și sârbul Novak Djokovic. De 11 ori câștigător al Openului Franței, Rafa este, evident, cotat cu prima șansă, dar diferența dintre el și restul competitorilor nu e la fel de mare ca în cazul Simonei Halep. Djokovic îl urmează, austriacul Dominic Thiem e creditat cu șanse, iar legendarul Roger Federer nu lipsește din topul Betano al cotelor la pariuri sportive pentru cel care va triumfa în capitala Franței.
Turneul de la Roland Garros începe duminică, 26 mai, cu partidele din primul tur și se va termina tot duminică, opt iunie, cu marea finală de pe tabloul masculin.