Cum folosești statisticile din fotbal de pe Cota2: ghid pas cu pas

Adaugat de: Corneliu Lițu - September 10, 2026 17:12

Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să pui un pariu pe „ambele marchează", dar să nu știi de unde să începi? Să fi nevoit să deschizi zeci de site-uri diferite ca să afli care echipe marchează des sau obțin multe cornere? Exact asta rezolvă noua secțiune de statistici fotbal de pe Cota2.

În loc să cauți echipă cu echipă, pornești de la ceea ce te interesează - un tip de pariu - și vezi imediat cele mai în formă echipe. În ghidul ăsta explicăm pe înțelesul tuturor, ce găsești pe pagină și cum o folosești, chiar dacă e prima oară când te uiți la statistici.

Ce este pagina de statistici fotbal

Pe scurt, e un instrument care adună la un loc forma echipelor din zeci de competiții și o prezintă celor interesați într-un mod structurat pe tipuri de pariuri. Rolul paginii nu este de a îți spune „pariază pe asta", ci de a prezenta datele statistice pentru ca tu să iei o decizie mai bună.

Pagina are trei secțiuni, pe care le poți accesa prin intermediul butoanelor de sus:

  • Statistici pe piețe - cele mai în formă echipe pe fiecare tip de pariu.
  • Meciuri - partidele care urmează, cu cifrele importante pentru fiecare.
  • Bilet - un configurator care îți construiește un bilet după criteriile tale.

Mai jos descriem fiecare dintre ele, pentru a înțelege mai bine rolul lor.

1. Statistici pe piețe: echipele în formă, pe fiecare tip de pariu

Acesta este nucleul paginii și prezintă cele mai în formă echipe din majoritatea competițiilor, pe opt piețe principale. Pentru fiecare piață vezi un top de echipe care bifează frecvent acea condiție.

Filtrele: cum ajustezi lista

Sus ai patru filtre simple, care schimbă ce vezi:

  • Când joacă - afișează doar echipele cu meci azi, în următoarele 3 zile, sau toate (oricând);
  • Context - vezi forma la general, doar acasă sau doar în deplasare. Util, având în vedere că multe echipe joacă foarte diferit pe teren propriu față de deplasare;
  • Eșantion - alegi câte meciuri intră în calcul: ultimele 10, 20, 40 sau toate. Un eșantion mic arată forma de moment; unul mare, tendința pe termen lung;
  • Câte echipe - câte echipe apar în fiecare top (de la 5 la 40).

În cazul care știi ce cauți, poți configura filtrele după preferințe sau le poți lăsa setate implicit  atunci când vrei să arunci o privire rapidă. Mai jos sunt prezentate cele patru filtre cu care restrângi lista în funcție de ce te interesează:

Piețele explicate

Fiecare top acoperă câte una din cele opt piețe disponibile. Iată ce înseamnă fiecare:

  • Ambele marchează - ambele echipe înscriu cel puțin un gol;
  • Peste 2.5 goluri - meci cu 3 goluri sau mai multe în total;
  • Sub 2.5 goluri - meci cu cel mult 2 goluri în total;
  • Gol în prima repriză - se marchează cel puțin un gol până la pauză;
  • Victorie - echipe cu cele mai lungi serii de victorii;
  • Peste 8.5 - minimum 9 cornere într-un meci;
  • Peste 9.5 cornere - minimum 10 cornere într-un meci;
  • Peste 4.5 cartonașe - minimum 5 cartonașe într-un meci.

Ce înseamnă „seria activă"

Lângă fiecare echipă vei vedea un număr, de exemplu 12×. Acela e seria activă: în câte meciuri la rând echipa a bifat acea condiție, până în prezent.

Dacă la „ambele marchează" o echipă are 12×, înseamnă că în ultimele 12 meciuri consecutive au înscris ambele echipe. Cu cât seria e mai lungă, cu atât forma pe acea piață e mai constantă.

Un lucru important de reținut: o serie lungă nu garantează că va continua. Orice serie se poate întrerupe în meciul următor. Folosește-o ca punct de plecare în analiză, nu ca pe o certitudine.

Mai jos sunt prezentate 4 liste de piețe, fiecare echipă are lângă ea seria activă - numărul de meciuri la rând în care a bifat condiția:

2. Paginile de echipă: profilul complet

Dacă dai click pe numele unei echipe din orice top, ajungi pe pagina ei dedicată, un profil detaliat, util când vrei să analizezi în profunzime o anumită echipă.

Acolo găsești:

  • Mediile pe meci - câte goluri marchează și primește, cornere, cartonașe, posesie și alte date.
  • Tabelul pe piețe - cât de des bifează fiecare tip de pariu, cu procente separate pentru total, acasă, deplasare și ultimele 5 meciuri, plus seria activă.
  • Meciurile jucate - ultimele partide, cu formă, scor și statistici, ca să înțelegi de unde vin cifrele.

E locul potrivit când ai deja o echipă în minte și vrei să înțelegi cum joacă, nu doar un număr. Așa apare profilul echipei FC Koln, atunci când dai click pe echipă și îi vezi profilul complet, cu medii pe meci și statistici pe fiecare piață

3. Meciuri: partidele care urmează, dintr-o privire

Secțiunea Meciuri afișează partidele care urmează, câte una pe rând, cu tot ce contează pentru un pariu concentrat într-un singur loc.

Pentru fiecare meci vezi cât de des au bifat cele două echipe fiecare piață, estimările noastre în procente, cotele partenerilor și cum arată întâlnirile directe dintre ele. Practic, sunt aceleași date din topurile pe piețe, dar organizate pe meci, ca să nu deschizi mai multe pagini pentru un singur bilet. Așa arată secțiunea Meciuri, unde fiecare partidă apare pe un rând, cu toate date esențiale:


4. Configuratorul de bilet: biletul construit după regulile tale

Ultima secțiune, Bilet, e un instrument care te ajută să cauți o combinație potrivită. Tu stabilești criteriile de selecție, el găsește biletele care se potrivesc.

Alegi:

  • Câte meciuri vrei pe bilet (de la 2 la 10);
  • Perioada din care să fie meciurile (de azi până într-o săptămână);
  • Cota pe meci - între ce valori să fie fiecare selecție;
  • Șansa minimă estimată - cât de sigure vrei să fie selecțiile;
  • Piețele pe care să caute.

După ce generează biletele, le poți ordona după cea mai mare șansă estimată sau după cea mai bună diferență față de cotele caselor. Un detaliu util: configuratorul nu pune niciodată două pariuri din același meci pe același bilet, pentru că asta ar altera calculul șanselor. Așa arată configuratorul, tool care te ajută să îți construiește un bilet după criteriile pe care le alegi tu:

De la statistici la bilet: un exemplu simplu

Ca să vezi cum se leagă totul, iată un exemplu:

  1. Intri pe Statistici pe piețe iar la filtrul „Când joacă" selectezi Azi;
  2. Te uiți la topul de la „ambele marchează" și vezi echipele cu serii lungi care joacă azi;
  3. Dai click pe o echipă care te interesează și verifici pe pagina ei dacă seria se ține și acasă/în deplasare, în funcție de unde joacă;
  4. Treci pe Meciuri ca să vezi meciul în context, cu cota și istoricul direct;
  5. Dacă vrei o combinație gata făcută, folosești configuratorul de bilet cu criteriile tale.

În câteva minute ai trecut de la „nu știu unde să mă uit" la un bilet gândit pe date, nu pe intuiție.

De unde vin datele statistice?

Ca să ai încredere în cifre, e bine să știi cum sunt calculate. Fiecare echipă e analizată pe baza meciurilor oficiale din ultimele 365 de zile, cu minimum 5 meciuri per echipă și fără meciuri amicale. Datele se actualizează zilnic, așa că vezi mereu forma recentă, nu date vechi de acum câteva sezoane.

Notă importantă: Statisticile te ajută să analizezi mai bine și să iei decizii mai informate, dar nu prezic viitorul. O echipă în formă poate pierde oricând, iar o serie lungă se poate întrerupe.

Folosește statisticile ca pe un instrument de analiză, stabilește-ți un buget dinainte și pariază responsabil, doar cu bani pe care ți-i poți permite să-i pierzi.

Ai văzut cum funcționează, acum e rândul tău. Intră în secțiunea de statistici fotbal, joacă-te cu filtrele și vezi ce echipe sunt în formă chiar azi.


 


Articole similare