Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.03

Superbet

Ne așteaptă o nouă zi importantă în sportul mondial. Am ajuns la o cotă de 2.03 din nou, din două meciuri internaționale, ce se pot dovedi foarte profitabile.


cota2.ro

Pentru SUA și Panama a fost un Gold Cup foarte facil până acum. Ambele și-au câștigat fără probleme primele partide, cu Trinidad&Tobago și Guyana, iar azi își dispută locul 1 în Grupa D. E o poziție importantă, deoarece câștigătoarea grupei evită Jamaica în sferturi și întâlnește Curacao pentru un loc în careul de ași. SUA poate termina prima și cu un egal, dar fotbalul pe care l-a arătat până acum ne face să mizăm pe victoria americanilor, chiar dacă selecționerul Berhalter va odihni câțiva titulari.


România merge în Grecia cu gândul unui rezultat cât mai bun în finala Silver League de la volei. Tricolorii au mers ceas în grupa din care au făcut parte, iar acest lucru e un impuls de moral înaintea disputei de la Pireu. Cel mai important aspect e acela că Dănuț Pascu are la dispoziție cel mai bun lot posibil. Grecia și România se vor întâlni și la Euro, deci este totodată un prilej bun pentru a se testa în perspectiva acelui duel.

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
Panama vs SUA
Pronostic:
2
Cota
1.50
Grecia vs România
Pronostic:
România +2.5 seturi
Cota
1.35
Cota finala: 2.03
Profit: 7.21
Stake: 7
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro