Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.11
Nu este de mirare faptul că Foresta a reușit să elimine pe Gaz Metan din Cupa României, cel puțin nu pentru mine. În acest sezon, echipa antrenată de Petre Grigoraș va avea un cuvânt greu de spus în Seria 1 a Ligii a 3-a și va duce o bătălie tare pentru promovare cu Aerostar și Bucovina Rădăuți.
Foresta este neînvinsă în primele 5 etape, dar are deja de recuperat o diferență de 4 puncte pe care Aerostar și le-a concretizat ca avans, profitând de cele două egaluri ale sucevenilor.
Echipa a doua a lui FC Botoșani este compusă din tineri de 18-20 de ani, care nu cred că au vreo șansă azi în fața jucătorilor experimentați din lotul Forestei.
OBȚINE AICI 500 DE LEI LA PRIMA DEPUNERE PE BETANO
Ne mutăm în Seria 3, acolo unde FC Voluntari 2 se deplasează la Alexandria, unde teren de unde se pleacă foarte greu cu puncte. Am asistat live etapa trecută la meciul pe care Voluntari l-a susținut pe propriul teren împotriva echipei a doua a Astrei Giurgiu, iar rezultatul a fost unul pe care ilfovenii vor dori să-l dea uitării cât mai repede. Giurgiuvenii s-au impus cu 4-0 la capătul unui meci în care puteau înscrie cel puțin 8 goluri la ce ocazii au avut.
14 goluri a primit Voluntariul în 5 etape, o medie de aproape 3 meci, semn clar că apărarea lui Cosmin Bărcăuan nu funcționează cum trebuie.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.62
1.30