Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.11

BETANO

Prieteni, avem primul bilet din 2020. Vă propunem întâlniri din handbal, importante, la o cotă de 2.11.


cota2.ro

Preliminariile CM 2022 programează azi un duel atractiv, deși formațiile puse față în față sunt din lumea a treia. Grecia și Finlanda au înregistrat însă un progres enorm, iar acest lucru se vede inclusiv în rezultatele echipelor de club. Olympiakos a eliminat pe Poli Timișoara în acest sezon, în timp ce Cocks a evoluat în Liga Campionilor și a învins, printre altele, pe Sporting. Cele două echipe sunt echilibrate din punct de vedere valoric, iar cotele oferite sunt puțin surprinzătoare. Rezultele cu Israel sunt elocvente din acest punct de vedere, grecii au câștigat cu 26-25 acasă, iar Finlanda a cedat 32-33 în deplasare.


Întrecerea feminină din Danemarca s-a reluat încă de la finalul anului trecut, iar azi avem deja un prim derby. Team Esbjerg și Odense, două dintre reprezentantele danezilor în cupele europene, se întâlnesc astăzi. Campioana Esbjerg are prima șansă, dar Odense e o echipă foarte periculoasă, cu foarte multe internaționale în lot, inclusiv campioana mondial Tess Wester. Așa cum indică și cotele, disputa va fi 50-50, fapt confirmat și de antrenorul lui Esbjerg, Jesper Jensen, care o consideră pe Odense principala rivală la titlu.

Am jucat acest pariu la BETANO!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!

ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI
Grecia vs Finlanda
Pronostic:
Finlanda +4.5
Cota
1.53
Team Esbjerg vs Odense
Pronostic:
Odense +3.5
Cota
1.38
Cota finala: 2.11
Profit: -7.00
Stake: 7
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro