Ponturi Pariuri Tenis Borna Coric vs Jordan Thompson
Croatul Borna Coric, 32 ATP, și australianul Jordan Thompson, 63 ATP, se vor înfrunta în noaptea de luni, pentru un loc în sferturile de la US Open 2020.
Borna Coric a fost unul dintre copiii-minune ai noii generații, dar nu și-a atins potențialul. Cu o victorie în fața lui Thompson, croatul poate obține cea mai bună performanță din carieră la un turneu de Grand Slam, faza sferturilor de finală.
Parcursul lui Coric la US Open 2020 a fost unul epuizant. A trecut ușor de Andujar în primul tur, apoi au început testele. În turul secund a fost nevoit să revină de la 1-2 la seturi în fața lui Londero, într-un meci care a durat 4 ore și 22 de minute. În șaisprezecimile de finală a produs marea surpriză de până acum a turneului (avea cotă 7.50 la victorie), eliminându-l pe Stefanos Tsitsipas, jucătorul văzut cu a treia șansă la trofeu. Nu doar victoria a fost neașteptată, ci și modul în care a fost obținută. Grecul a condus cu 2-1 la seturi și 5-1 în setul 4, apoi a ratat 6 mingi de meci. În decisiv, Tsitsipas a condus iar cu un break avans, dar a pierdut la tiebreak. Meciul a durat 4 ore și 38 de minute.
Jordan Thompson e un jucător extrem de interesant, cu un joc ieșit din tipare, multe urcări la fileu și lovituri neconvenționale. Australianul nu e obișnuit cu prezențele în fazele avansate la turneele de Grand Slam, aceasta fiind deja cea mai bună performanță din carieră. Thompson a stat mult mai puțin pe teren decât Coric, pierzând doar seturi în duelurile cu Travaglia, Gerasimov și Kukushkin.
Coric și Thompson nu s-au întâlnit niciodată într-un meci oficial, dar presimt că duelul va fi unul extrem de spectaculos, după modelul patentat deja de croat. Mizez pe un meci lung, cu peste 36,5 game-uri, la o cotă de 1.61 pe Betano.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.61