Ponturi Pariuri Tenis Irina Begu vs Johanna Konta
Irina Begu, locul 77 WTA, și britanica Johanna Konta, locul 13 WTA, se întâlnesc astăzi, după ora 15:00, în turul secund al turneului de la Roma.
Irina Begu trece printr-o perioadă foarte bună. Înainte de întreruperea competițiilor pe fondul pandemiei de coronavirus, românca se impusese la turneul Challanger de la Indian Wells. A revenit la fel de decisă. A ajuns până în semifinale la Praga, oprită doar de Simona Halep. La US Open a ieșit din primul tur, învinsă de Petra Kvitova. Pe zgura de la Roma, Begu a fost nevoită să treacă două tururi de calificare, iar adversarele au fost unele cu nume, dar aflate într-un declin, Errani și Friedsam. În primul tur, sportiva noastră a eliminat-o pe localnica Elisabetta Cocciaretto, jucătoare în vârstă de doar 19 ani.
Johanna Konta este la primul turneu de zgură după reluarea competițiilor. Britanica și-a mai testat puterile la Cincinnati, învinsă în semifinale de viitoarea campioană, Victoria Azarenka, în 3 seturi. La US Open a pierdut surprinzător în turul secund, în fața Soranei Cîrstea.
Jucătoare cu performanțe mai bune pe suprafețele rapide, Konta a făcut progrese fantastice pe zgură sezonul trecut. A jucat finala la Roma în 2019, eliminându-le pe parcurs pe Sloane Stephens, Venus Williams, Marketa Vondrousova și Kiki Bertens, jucătoare de top. Britanica a confirmat forma fantastică și la Roland Garros, atingând faza semifinalelor.
Deși sunt două jucătoare experimentate, cu mulți ani în circuit, Begu și Konta nu s-au întâlnit niciodată într-un meci direct. Detalii interesante înaintea duelului dintre Begu și Konta:
• 585 de puncte are de apărat Konta la Roma, după finala jucată anul trecut
• ultima victorie pe zgură obținută de Begu împotriva unei jucătoare de top 20 mondial a fost în mai 2018, la Madrid, împotriva letonei Jelena Ostapanko
• 2 înfrângeri are Konta în ultimele 12 meciuri jucate pe zgură
• un turneu pe zgură a câștigat Begu în carieră, la București, în 2017
• 71,4% e procentajul punctelor câștigate de Konta cu primul serviciu în anul 2020. Begu e la doar 59,9% la acest aspect
• 11 ași a servit Irina Begu în cele 8 meciuri jucate la turneele WTA în acest an. Konta a servit 65 în 14 partide
• Konta și-a câștigat 80% dintre game-urile jucate pe propriul serviciu în anul 2020. Begu doar 63%.
Până anul trecut, Begu ar fi fost considerată specialista pe zgură din acest duel. Nivelul jocului Johannei Konta a crescut însă vizibil. Mizez pe o victorie a lui Konta, la o cotă de 2.20 pe Betfair Exchange, cea mai mare bursă de pariuri sportive din lume.
Am jucat acest pariu pe BETFAIR EXCHANGE! Înregistrează-te și ai primul pariu FĂRĂ RISC pe bursă în valoare de 150 de Lei!
Deschide cont AICI la Betfair Exchange2.20