Ponturi Pariuri Fotbal România vs Austria

BETFAIR EXCHANGE

România și Austria se întâlnesc în runda cu numărul 4 a grupei de Nations League, astăzi, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. 


cota2.ro

România vine după două meciuri dezamăgitoare. Primul, pierdut 1-2 în Islanda, a fost și mai dureros, cu cât a însemnat ratarea calificării la Euro 2020. A urmat o umilință cu Norvegia, scor 0-4, în care Haaland și-a făcut de cap cu apărarea noastră. În grupa de Nations League, România ocupă locul 3 după primele 3 meciuri, cu 4 puncte și un golaveraj 4-7. 

Click AICI și ai primul pariu FĂRĂ RISC la bursa de pariuri Betfair Exchange în valoare de 150 de Lei

Cu moralul la pământ, selecționerul Mirel Rădoi mai are și probleme serioase de efectiv. Pe lângă oamenii de bază absenți încă din momentul alcătuirii listei cu convocați, cum ar fi Chiricheș sau Nedelcearu, vor lipsi alte două piese de bază din linia defensivă, Sergiu Hanca și Dragoș Grigore. Cei doi au plecat deja din cantonamentul „tricolor”.


Austria este calificată la Euro 2020, așa că a disputat un meci amical în timpul play-off-ului. S-a impus cu 2-1 în fața Greciei. Elevii lui Franco Foda

au învins apoi și în Irlanda de Nord, scor 1-0, și s-au instalat în fruntea grupei, cu 6 puncte, la fel ca Norvegia. Față de meciul tur din grupă, austriecii îl au alături și pe starul David Alaba, fundașul lui Bayern Munchen. 



România a câștigat surprinzător meciul din Austria. A fost 3-2, prin reușitele lui Denis Alibec, Dragoș Grigore și Alexandru Maxim, într-o partidă controlată totuși de gazde, cu o posesie de 62% și un raport de 20-12 al ocaziilor de gol. Alte informații interesante înaintea partidei: 


• Austria a dominat autoritar cele 3 meciuri din grupă, cu Norvegia, Irlanda de Nord și România, fiind superioară la posesie, ocazii de gol și șuturi pe spațiul porții în toate 

• România a primit gol în toate cele 3 meciuri din grupă. Media de reușite în partidele „tricolorilor” este de 3,7

• 27 e locul ocupat de Austria în clasamentul FIFA. România e mai jos, pe 34

• în 4 din ultimele 5 meciuri ale României s-au marcat cel puțin 3 goluri

• 19 goluri a marcat Austria în grupa preliminară pentru Euro 2020, o medie de 1,9 reușite/înfruntare

• chiar dacă a terminat doar pe 4 în preliminariile Euro 2020, România a înscris 17 goluri, o medie de 1,7 reușite/duel

Click AICI și ai primul pariu FĂRĂ RISC la bursa de pariuri Betfair Exchange în valoare de 150 de Lei


Chit că e aprig contestat pentru stilul ușor visător al naționalei, Mirel Rădoi se va încăpățâna și va încerca tot o formulă ofensivă. Austriecii știu la ce să se aștepte acum și caută răzbunare. Sunt toate ingredientele pentru un meci cu multe reușite. Pariul meu e PRO peste 2,5 goluri marcate, la o cotă de 2.14 pe Betfair Exchange, cea mai mare bursă de pariuri sportive din lume. 


Am jucat acest pariu pe BETFAIR EXCHANGE! Înregistrează-te și ai primul pariu FĂRĂ RISC pe bursă în valoare de 150 de Lei!

Deschide cont AICI la Betfair Exchange
România vs Austria
Pronostic:
Peste 2.5 goluri
Cota
2.14
Cota finala: 2.14
Profit: -5.00
Stake: 5
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro