Ponturi Pariuri Fotbal Getafe vs Granada

BETFAIR EXCHANGE

Getafe și Granada se întâlnesc în runda cu numărul 7 din La Liga, astăzi, de la ora 19:30.

Getafe vine după un sezon frustrant, în care a ocupat poziție de cupele europene până în ultima rundă. A pierdut cu Levante și a încheiat pe locul 8, la două puncte în spatele adversarei de astăzi, formație care a obținut ultimul loc de Europa League. 

cota2.ro

Pepe Bordalas a avut parte de sprijinul conducerii. A fost reconfirmat ca antrenor și a reușit să păstreze aproape același lot cu care a performat stagiunea precedentă. În noul campionat, Getafe a strâns 10 puncte în 5 meciuri. Pe arena proprie au fost însă impecabili. Au 3 victorii din 3 meciuri și un golaveraj de 5-0, reușind runda trecută să o învingă chiar pe Barcelona. Catalanii au izbutit să trimită un singur șut pe spațiul porții lui Soria, lucru care spune multe despre organizarea defensivă a trupei lui Bordalas. 

După cum aminteam mai sus, Granada a prins loc de Europa league la finalul sezonului precedent. A încheiat pe locul 7 în La Liga, cea mai bună clasare din istoria clubului. A defilat și în preliminariile competiției europene, fiind distribuită într-o grupă cu: PSV, PAOK și Omonia. Primul meci a fost câștigat, chiar în Olanda, scor 2-1. 

Programul încărcat din startul sezonului începe să fie decontat. Nu mai puțin de 5 titulari sunt accidentați: Nyeder Lozano, Victor Diaz, Ramon Azeez, Domingos Duarte și Roberto Soldado. 

Click AICI și ai primul pariu FĂRĂ RISC la bursa de pariuri Betfair Exchange în valoare de 150 de Lei

Getafe și Granada și-au împărțit victoriile sezonul trecut. Fiecare s-a impus pe propriul teren. Alte detalii interesante despre aduelul de astăzi: 

• 161,7 milioane de euro este valoarea lotului celor de la Getafe. Granada stă mai prost, cotată la doar 113 milioane de euro

• 2 șuturi pe poarta lui Getafe a trimis Granada în ultimul meci disputat pe Coliseum Alfonso Perez, piedut 1-3

• 2-7 e golaverajul celor de la Granada în deplasările din noul sezon de La Liga

• Getafe nu a primit gol în 8 din cele 14 meciuri jucate pe teren propriu în anul 2020

Defensiva lui Getafe s-a dovedit impenetrabilă pe teren propriu în acest sezon. Dacă adăugăm absențele numeroase din lotul oaspeților și dorința de revanșă după ce Granada a „furat” in-extremis poziția de Europa League în sezonul precedent, reiese un mare 1 solist. Pe Betfair Exchange, cea mai mare bursă de pariuri sportive din lume, cota pentru victoria lui Getafe este de 2.06. 

Am jucat acest pariu pe BETFAIR EXCHANGE! Înregistrează-te și ai primul pariu FĂRĂ RISC pe bursă în valoare de 150 de Lei!

Deschide cont AICI la Betfair Exchange
Getafe vs Granada
Pronostic:
1
Cota
2.06
Cota finala: 2.06
Profit: -6.00
Stake: 6
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro