Ponturi Pariuri Fotbal Besiktas vs Galatasaray
Besiktas și Galatasaray se întâlnesc în cel mai tare meci al rundei cu numărul 10 din prima ligă a Turciei, astăzi, de la ora 20:00.
Besiktas i-a suflat titlul lui Galatasaray în ultima rundă a sezonului trecut. Cele două rivale au încheiat la egalitate de puncte, diferența fiind făcută de golaveraj. Antrenorului Sergen Yalcin i-au fost aduși fotbaliști cu nume în pauză de mercato din vară, precum Miralem Pjanic, Michy Batsuayi, Alex Teixeira sau Rachid Ghezzal. Noile staruri încă nu s-au adaptat perfect, iar alb-negrii trec printr-o criză de rezultate. Au 17 puncte în primele 9 runde și ocupă locul 6. În Liga Campionilor, situația este și mai proastă. Besiktas este ultima, fără punct într-o grupă cu Ajax, Dortmund și Sporting. Sergen are și o scuză, lista interminabilă de accidentări. În urmă cu două săptămâni, în infiermie se aflau peste 10 jucători. Lipsesc în continuare din cauza accidentărilor Hutchinson, N'Koudou, Topal și Hasic.
Galatasaray a investit peste 25 de milioane în acest an. În afara românilor Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, fotbaliști care au ajuns deja la inima fanilor turci, au mai sosit fundașul central danez Victor Nelsson și fundașul lateral Patrick Van Aanholt, olandez cu mare experiență în Premier League. După un start ezitant, „Împăratul” Fatih Terim a reglat mecanismele. Gruparea Cim-Bom are 3 victorii consecutive în campionat și a ajuns la 17 puncte. Cu o victorie obținută astăzi ar urca pe podium. Surprizele plăcute au venit în Europa League. Galata este prima într-o grupă infernală, neînvinsă și fără gol primit în fața lui Lazio, Marseille și Lokomotiv Moscova.
Încasează AICI 50 de Ron GRATIS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri sportive
Ultimul meci direct, disputat pe 8 mai 2021, a fost câștigat de Galatasaray, scor 3-1. Alte informații și statistici interesante:
• 7 meciuri consecutive fără înfrângere are Galatasaray în toate competițiile
• Besiktas a pierdut 4 din ultimele 5 meciuri oficiale
• Besiktas a primit gol în ultimele 8 meciuri. 7 dintre dispute au fost GG
• 3.2 goluri/meci este media în disputele lui Besiktas din acest sezon al Superligii turce, cea mai ridicată. Și partidele lui Galatasaray au oferit spectacol, o medie de 2.9 reușite
• 10 cornere a avut Besiktas în ultimul meci direct jucat acasă contra lui Galatasaray
• Besiktas a avut mai multe cornere decat Galatasaray în ultimele 4 meciuri directe jucate pe teren propriu
• 27 de meciuri consecutive cu gol marcat are Besiktas pe teren propriu. A punctat în toate disputele din anul 2021
• Galatasaray este cea mai ofensivă formație din Turcia până în acest punct al sezonului, cu 14.89 ocazii de gol create/meci. Besiktas o urmează îndeaproape, cu o medie de 14.67 oportunități.
Am jucat un pariu combinat la cotă 4.86 pe Betfair Sportsbook astfel:
- Galatasaray nu pierde (X2)
- Ambele echipe înscriu
- Se marchează în ambele reprize
- Beșiktaș va avea mai multe cornere decât Galata
ASIGURAREA DE PARIU COMBINAT
Pe toată durata lunii Octombrie va fi valabilă asigurarea de pariu combinat în Betfair Sportsbook care vă returnează miza sub formă de bonus până la valoarea de 50 de Ron ZILNIC dacă jucați pariuri combinate pe un singur meci, cu minim 4 selecții, la cotă finală minim 2 și se pierde o singură selecție.
Am jucat acest pariu la BETFAIR!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS până la 550 de Lei!
Înregistrează-te la Betfair AICI4.86