Ponturi Pariuri Fotbal UTA Arad vs Petrolul Ploiești

BETFAIR EXCHANGE

UTA Arad primește vizita Petrolului Ploiești, astăzi, de la ora 21:30, în ultimul meci al etapei secunde din SuperLiga României.  UTA a început sezonul cu Ilie Poenaru antrenor și cu pretenții mari. Între timp au apărut tensiuni la nivelul conducerii. Erau așteptați o serie de investitori importanți, dar actualii oameni care au hățurile au amânat lucrurile, provocând furia fanilor. Un protest masiv al ultrașilor este așteptat în această săptămână. Revenind pe gazon, UTA a arătat foarte rău în prima rundă, la eșecul 0-2 de pe terenul lui FC Argeș. Asta deși, ca nume, lotul arată a unul cu pretenții de play-off, cotat la peste 10 milioane de euro. Campania de transferuri a fost una reușită, în fruntea listei fiind atacanții Virgiliiu Postolachi, fost la PSG, și Claudiu Keșeru, ultima dată la FCSB. Albert Stahl, Cascini, Mihai Dobrescu sau Raul Șteau sunt alte achiziții importante. 

Petrolul Ploiești a revenit în primul eșalon după o pauză de 6 ani. Debutul, în fața a peste 10.000 de fani pătimași pe „Ilie Oană”, nu a fost rău din punct de vedere al jocului. „Lupii galbeni” au fost învinși de FC Voluntari, scor 0-1, dar partida a avut multe momente la limită, un gol anulat ploieștenilor pentru ofsaid care a împărțit chiar și specialiștii VAR în două tabere, și un penalty dictat pentru adversari în prelungiri. Și Nicolae Constantin a primit întăriri serioase în această vară. În atac au sosit foștii dinamoviști Christian Irobiso și Mirko Ivanvovski, dar capete de afiș au fost transferurile lui Gabriel Tamaș și Gheorghe Grozav. 

cota2.ro

Cele mai interesante informații și statistici înainte de UTA - Petrolul: 

• cel mai recent meci direct dintre UTA și Petrolul a avut loc în iulie 2020, în Liga 2. S-a încheiat la egalitate, scor 1-1

• Petrolul a încheiat perioada de pregătire din această vară cu un rezultat de egalitate, 1-1 împotriva Chindiei

• UTA nu a primit gol în 7 din ultimele 9 partide oficiale disputate pe teren propriu

• UTA a fost campioana remizelor în stagiunea precedentă de Liga 1. 13 dintre cele 30 de meciuri disputate în sezonul regular s-au încheiat la egalitate

• ultimele două deplasări oficiale ale Petrolului s-au încheiat la egalitate, în play-off-ul din Liga 2: 1-1 cu Hermannstadt și 0-0 cu Slobozia.

Proiect X-ul zilei

Vă recomand să jucați în Betfair Exchange, cea mai mare bursă de pariuri sportive din lume, un pariu de tip PRO pe rezultatul de egalitate la cotă minimă 3.40 pentru a putea face trading și să ieșiți cu pariul de tip CONTRA la valoare sub 2.50. Practic, la acest proiect putem câștiga indiferent de rezultat, dacă ne ajută meciul și scorul este egal la pauză sau în repriza secundă, dar profitul depinde foarte mult de deciziile noastre și de cursul jocului.

După cum știți, pe canalul meu gratuit de pariuri prin mesagerie instant de pe Telegram, postez aproape zilnic meciuri din cadrul proiectului X-ul zilei și vă arăt mereu care sunt pașii pe care îi fac eu la trade-urile din cadrul acestei strategii

Intră AICI în grupul meu gratuit de Telegram


Am jucat acest pariu pe BETFAIR EXCHANGE! Înregistrează-te și ai primul pariu FĂRĂ RISC pe bursă în valoare de 150 de Lei!

Deschide cont AICI la Betfair Exchange
UTA Arad vs Petrolul Ploiești
Pronostic:
X
Cota
3.40
Cota finala: 3.40
Profit: -5.00
Stake: 5
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro