Ponturi Pariuri Tenis Cristina Dinu vs Mihaela Buzărnescu

UNIBET

In prima parte a zilei, la challengerul de la Iași, avem partida din primul tur intre Cristina Dinu și Mihaela Buzărnescu.

Mai jos aveți o scurtă analiză a celor două jucătoare și pronosticul propus. 

cota2.ro

Cristina Dinu este o sportivă din România, aflată pe locul 313 WTA. Ajunsă la 29 ani, ea a avut o carieră mai degrabă modestă, în care nu a reușit să intre în elita tenisului feminin mondial, participând în general la turnee mici, de nivel ITF. Cristina joacă aproape în exclusivitate pe zgură, acolo unde are și cele mai bune rezultate, câștigând numai puțin de 6 turnee ITF anul trecut. Anul acesta rezultatele ei sunt mai modeste, cu multe înfrângeri la jucătoare total necunoscute, precum Yoruk, Sonmez ori Sun. Aici vine din calificări, unde a trecut de compatrioatele Hristea și Tănăsie, jucătoare din afara top 700. 

Mihaela Buzărnescu este o sportivă din România de 34 ani, aflată pe locul 118 WTA. Aflată spre finalul carierei, Miki a avut un traseu mult sub potențialul ei, reușind totuși un titlu major în 2018 la San Jose și 21 de nivel inferior ITF și Challenger. În acel an, ea a reușit și cele mai bune performanțe ale carierei , sferturi de finală la Roland Garros și o ascensiune până pe locul 20 WTA.  

Chiar dacă în ultimii ani rezultatele ei sunt mai modeste, nivelul la care joacă Buzărnescu este în continuare incomparabil cu cel al Cristinei Dinu. Miki are anul acesta victorii cu Tatjana Maria, Swan sau Cocciareto, a fost pe tabloul principal la Wimbledon și nu o văd să aibă probleme în fața unei adversare slabe. Merg pe o victorie la handicap. 

Am jucat acest pariu la UNIBET!

Deschide un cont ACUM și primești un PARIU GRATUIT de 300 de Lei!

Obține AICI bonusul Unibet
Cristina Dinu vs Mihaela Buzărnescu
Pronostic:
Victorie Mihaela Buzărnescu -3.5 game-uri
Cota
1.00
Cota finala: 1.00
Profit: 0.00
Stake: 8
Status: Void

cota2.ro
cota2.ro