Ponturi Pariuri Tenis Sara Errani vs Sabine Lisicki
Pontul zilei din tenis vizează partida din turul 1 al Challenger-ului de la Andorra la Vella, turneu desfășurat în sală, între Sara Errani și Sabine Lisicki.Mai jos aveți o scurtă analiză a celor două jucătoare precum și pronosticul propus.
Sara Errani este o jucătoare din Italia de 35 ani, momentan pe locul 105 WTA. Fostă finalistă la Roland Garros în urmă cu 10 ani și câștigătoare a 9 turnee WTA în carieră, Sara se află la finalul unei cariere foarte bune în care a ajuns până pe locul 5 mondial. Odată cu trecerea anilor ea a început să joace în special în turnee de nivel mic, ITF și Challenger, având anul acesta un trofeu la Contrexeville.
Sabine Lisicki este o jucătoare din Germania de 32 ani, momentan pe locul 400 WTA. Poziția aceasta nu reflectă în niciun caz valoarea ei și este doar o consecință a faptului că a evoluat extrem de puțin în ultimii 3 ani. Sabine este o jucătoare puternică, excelentă pe suprafețe rapide, iar atunci când se simte bine poate învinge absolut orice adversară. Ea are 4 titluri WTA în carieră , ultimul însă în 2014.
Sabine Lisicki a câștigat toate meciurile directe contra Sarei Errani și o văd favorită și acum, în special datorită suprafeței pe care se dispută partida. Jucătoarea din Italia a jucat în ultimii ani în special pe zgură și nu cred că poate face față loviturilor puternice ale nemțoaicei. Miză moderată.
