Ponturi Pariuri Tenis Tatjana Maria vs Ana Konjuh
Începem luna Decembrie cu un pronostic de la turneul Challenger din Andorra, acolo unde în turul secund se întâlnesc Tatjana Maria și Ana Konjuh.
Mai jos aveți o scurtă analiză a celor două jucătoare precum și pronosticul propus.
Ajunsă la 35 ani, Tatjana Maria a ajuns aproape de finalul carierei, una destul de bună în care a cochetat cu prima sută mondială, obținând și 6 titluri WTA, 2 la simplu și 4 la dublu. Ea a jucat destul de puțin în ultimii ani fiind însărcinată, iar apoi măcinată de accidentări, însă anul acesta a fost surprinzător pentru mulți, cel mai bun din carieră pentru nemțoaică, cu titlul de la Bogota și mai ales semifinala de la Wimbledon, acolo unde a trecut printre altele de Sorana Cârstea , Sakkari, Ostapenko ori Niemeier. Tatjana preferă suprafețele rapide, fiind o jucătoare destul de înaltă, care lovește puternic, iar în primul tur a învins-o fără drept de apel la favorita gazdelor Jimenez Kasintseva, cedând doar 3 game-uri.
Ana Konjuh este o jucătoare din Croația de 24 ani, momentan pe locul 117 mondial . Ea este un talent extraordinar, care a intrat în top 100 WTA încă de la vârsta de 16 ani, iar la 20 ani lupta deja cu cele mai bune jucătoare din circuit, ajungând pe locul 20 WTA. Cariera sa a fost însă măcinată de accidentări grave, astfel că Ana a trebuit de fiecare dată să o ia de la capăt după perioade lungi de absență. Acum pare să fie intr-un ritm bun și vine aici după 11 victorii consecutive în sală, perioadă în care a câștigat titlurile ITF de la Bratislava și Ortisei. În primul tur a trecut de Carole Monnet cu 7-5, 6-4.
Văd aici o partidă echilibrată, intre două sportive bune pe hard, însă destul de inconstante, care au fluctuații mari pe perioada partidelor, putând trece ușor de la puncte de excepție la greșeli inexplicabile. Nu văd vŕeuna din jucătoare să se impună clar și voi merge pe over.
*Având în vedere faptul că turneele ATP și WTA sunt în pauză, sezonul competițional 2022 fiind încheiat, recomand mize moderate pentru partidele disputate la nivel Challenger și ITF, rezultatele fiind imprevizibile.
Am jucat acest pariu la FORTUNA!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS FĂRĂ DEPUNERE 50 de Lei!
Obține BONUSUL INSTANT1.87