Ponturi Pariuri Fotbal Real Madrid vs Atletico Madrid
După 12 meciuri propuse în zona pariurilor speciale pe faulturi, 9 dintre acestea au fost câștigătoare și ne-au adus un profit important, mai ales că avem cote bune pe aceste tipuri de pariuri.
Așa cum am mai menționat, continuăm această serie măcar până în finalul lunii, pentru a ne putea face o idee mai clară asupra acestei nișe de betting.
Pentru ziua de joi mergem în Cupa Spaniei, acolo unde avem derby-ul dintre Real Madrid și Atletico Madrid, o confruntare care în 9 din 10 cazuri este extrem de încinsă, iar de acest lucru putem noi să profităm.
După ce a fost pusă la respect de Barcelona, în Supercupa Spaniei, Real Madrid și-a refăcut moralul la revenirea în țară. Victorie cu 3-2 în precedentul tur din Cupa Spaniei, în fața lui Villarreal, după ce a fost condusă cu 0-2, iar apoi succes cu 2-0 pe terenul lui Athletic Bilbao, în campionat.
De cealaltă parte, Atletico Madrid s-a calificat în sferturile cupei după ce a trecut de Levante, 2-0, iar înaintea derby-ului de pe Bernabeu a obținut o victorie lejeră, acasă, 3-0, cu Valladolid.
Din 2015 nu s-au mai întâlnit cele două echipe într-un meci din Cupa Spaniei. La acea vreme, Atleti trecea în dublă manșă de Real: 0-2 și 2-2.
- Real Madrid e pe plus din ultimele confruntări cu Atletico: 3 succese în ultimele 5 meciuri, în timp ce un meci a fost egal, iar o partidă a fost adjudecată de trupa lui Simeone;
- 16 faulturi a făcut Real la ultimul derby cu Atleti;
- 17 faulturi a comis Real la ultimul duel cu Atletico Madrid de pe Bernabeu;
- 12 faulturi a bifat Real la ultimul meci de campionat jucat pe teren propriu;
- De 14 ori au fost faultați jucătorii lui Simeone la ultima deplasare din La Liga (1-1 cu Almeria);
Am jucat acest pariu la UNIBET!
Deschide un cont ACUM și primești un PARIU FĂRĂ RISC de 500 de Lei!
Obține AICI bonusul Unibet1.75