Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.03

Superbet

Republica Moldova și Cehia se înfruntă astăzi, de la ora 21:45, în runda secundă a grupei E de calificare la Campionatul European de fotbal.Republica Moldova a avut un bilanț rușinos în ultima campanie preliminară, cea mai pentru Mondialul din Qatar, încheiată cu un singur punct. Acum și-a egalat deja performanța, remizând în urmă cu 3 zile, pe teren propriu, în fața modestei naționale din Insulele Feroe. Selecționerul Serghei Clescenco are un lot modest la îndemână, cei mai bine cotați fotbaliști fiind Vadim Rață și Vitalie Damașcan, de la FC Voluntari. 

Cehia a participat la ultimele 7 Campionate Europene și nu are voie să strice bilanțul acum, mai ales că debutul în campania de calificare a fost unul perfect, victorie cu 3-1 în fața Poloniei, principala favorită a grupei. Cehii au o generație interesantă, cu mulți fotbaliști care evoluează în top 4 campionate ale Europei, precum Patrik Schick (Leverkusen), Tomas Soucek (West Ham), Antonin Barak (Fiorentina) sau Vladimir Coufal (West Ham). 

cota2.ro

• Moldova și Cehia s-au întâlnit de două ori în istorie, în preliminariile pentru EURO 2004. Cehii câștigat atunci ambele partide, 5-0 și 2-0

• 38 este locul ocupat de Cehia în ierarhia FIFA. Moldova a coborât până pe poziția 174

• o singură victorie are Moldova în ultimele 21 de meciuri din preliminariile Campionatelor Europene, obținută în fața Andorrei

• 2-8 a fost bilanțul cornerelor în cel mai recent meci oficial disputat de Moldova împotriva unei naționale decente, Scoția 

• în meciul amical cu România, jucat pe 20 noiembrie 2022, raportul cornerelor a fost de 7-2 pentru naționala lui Edi Iordănescu.

Pe Superbet, SuperPariul Cehia câștigă și Cehia va avea mai multe cornere are cota @1.40.

--------------------

Ungaria și Bulgaria sunt adversare astăzi, de la ora 21:45, în runda secundă a grupei G din preliminariile EURO 2024. Ungaria este o națională care a crescut frumos sub comanda selecționerului italian Marco Rossi. A fost prezent la precedentele două Campionate Europene, unde a luptat de la egal la egal cu forțe precum Franța, Germania sau Portugalia. Vecinii din Vest încă nu au debutat în actualele preliminarii, dar s-au încălzit cu un meci amical în compania Estoniei, câștigat cu 2-0. Astăzi, colosul „Puskas Arena” se anunță plin. Va fi încă un atu pentru Dominik Szoboszlai, starul lui Lepzig, cotat la 35 de milioane de euro, și pentru colegii lui. 

Fotbalul din Bulgaria trăiește doar din amintiri. Ultima prezență la un turneu final a fost la EURO 2004. De atunci, naționala e într-un picaj continuu. Selecționerul Mladen Krstajic trebuie să facă minuni cu un lot modest, cotat la 23.80 milioane de euro și fără vreun nume important în fotbalul vestic.

• Ungaria și Bulgaria au fost adversare în play-off-ul pentru calificarea la EURO 2020. Maghiarii s-au impus clar, scor 3-1

• 4 lovituri de la colțul terenului a obținut Ungaria în acel meci

• 17 puncte a strâns Ungaria în preliminariile pentru Mondialul din Qatar. Bulgarii au încheiat grupa cu un bilanț rușinos, doar 8 puncte

• 15 deplasări consecutive fără victorie are Bulgaria în preliminarii, fie ele pentru Mondial sau European.

Pe Superbet, cota pentru SuperPariul Ungaria marchează peste 0.5 goluri și Ungaria va avea peste 3.5 cornere este @1.45. 

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
Moldova vs Cehia
Pronostic:
Cehia câștigă & Cehia va avea cele mai multe cornere
Cota
1.40
Ungaria vs Bulgaria
Pronostic:
Ungaria marchează & Ungaria peste 3.5 cornere
Cota
1.45
Cota finala: 2.03
Profit: -5.00
Stake: 5
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro