Ponturi Pariuri Tenis Carlos Alcaraz vs Grigor Dimitrov
In turul 3 la Madrid, avem un meci de la care eu aștept spectacol, între Carlos Alcaraz și Grigor Dimitrov. Mai jos aveti o scurtă analiză a celor doi jucători precum și pronosticul propus.
Dupa prestația fabuloasă de la Barcelona unde și-a păstrat titlul fără să piardă set, Carlos Alcaraz este mare favorit și la Madrid, având șansa de a urca din nou in fotoliul de lider mondial. El este un jucător spaniol de doar 19 ani, cel mai tânăr lider mondial din istorie, un adevărat fenomen care în opinia specialiștilor va domina circuitul masculin mulți ani de acum înainte. Carlos are deja 9 turnee câștigate, la Umag, Rio de Janeiro, Miami, Barcelona, Madrid, Buenos Aires, Indian Wells și mai ales US Open si vine după un an în care a suferit doar 12 înfrângeri din 65 de partide disputate și în care a ajuns în numai puțin de 8 finale. Carlos este bun pe toate suprafețele, însă a declarat că preferă zgura, acolo unde își poate construi punctele, fiind foarte bun în schimburile lungi. În 2023 a jucat cel puțin semifinale în toate turneele la care a participat și a pierdut doar 2 meciuri, cu Norrie si Sinner. In primul tur aici a avut ceva emotii cu Ruusuvori revenind de la 1-0 la seturi.
Supranumit în trecut "baby Federer", Grigor Dimitrov este un jucător bulgar de 32 ani, momentan pe locul 28 ATP. El este unul dintre fostele mari speranțe din circuitul masculin, un jucător extrem de talentat care nu a confirmat însă niciodată cu adevărat. Ajuns în a doua parte a carierei, bulgarul, fost număr 3 ATP, se poate totuși lăuda cu 8 titluri ATP printre care și victoria de la Turneul Campionilor din 2017. Acela a fost și cel mai bun an din cariera lui Grigor, de atunci cariera lui intrând pe o pantă descendentă. Totuși, are în 2022 semifinale la Monte Carlo și Viena, sferturi la Indian Wells și victorii cu Norrie, Rublev ori Kyrgios. Anul acesta a pierdut la Australian Open în turul 3 cu Djokovic, iar la Rotterdam a ajuns până in semifinale. In ultimele luni a acuzat ceva probleme fiind nevoit să abandoneze la Indian Wells si Barcelona. A trecut in primul tur de Barerre după 2 tie-break-uri în care a servit 10 ași.
Carlos Alcaraz este fara discutii favorit, insa zgura rapida de la Madrid ar putea sa ii dea ceva batai de cap in meciul cu Dimitrov. Bulgarul este mai puternic din punct de vedere fizic si ar putea exploata asta prin incercarea de a scurta punctele. In aceste conditii el este nevoit să riște la serviciu iar linia pentru over 6.5 ași + duble greșeli este de atacat.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.87