Ponturi Pariuri Tenis Iga Swiatek vs Elena Rybakina
Meci tare in sferturi la Roma, acolo unde pe tabloul feminin avem meciul dintre Iga Swiatek si Elena Rybakina.
Iga Swiatek este liderul mondial în circuitul feminin și jucătoarea care începând cu 2022 domină de o manieră autoritară competiția. Din luna Februarie a anului trecut și până acum, Iga a pierdut doar 10 meciuri, câștigând numai puțin de 10 turnee printre care Roland Garros și US Open. Ea a fost bună pe absolut toate suprafețele având un bilanț de peste 85% meciuri câștigate, insa asa cum a declarat, preferă zgura. Anul acesta l-a început cu eliminarea de la Australian Open contra Rybakinei, însă apoi a fost dominantă la Doha când a câștigat turneul stând pe teren doar 3 ore. La Dubai a pierdut surprinzător finala cu Krejcikova după un alt parcurs impresionant, iar la Indian Wells a pierdut în semifinale contra aceleiași Elena Rybakina acuzand ceva probleme fizice. Nu a participat la Miami, insa a revenit in forta pentru sezonul de zgura castigand turneul de la Stuttgart fara sa piarda set. La Madrid a pierdut finala cu Sabalenka fiind extrem de frustrata, iar aici nu a pierdut set cu Pavlyuchenkova, Tsurenko si Vekic.
Elena Rybakina este o sportivă de 23 ani ce reprezintă Kazakhstan, clasată momentan pe locul 6 WTA. La felul în care joacă ea are însă șanse mari să intre cât de curând în top 3, iar mulți o văd în viitor drept lider mondial. La 1.84 m înălțime, Rybakina este una dintre cele mai solide jucătoare din circuit, loviturile ei atingând uneori viteze văzute în circuitul masculin. Vine dupa o perioadă de vis, câștigând cel mai important turneu din carieră, Wimbledon și ajungând în fazele finale la majoritatea turneelor la care a participat. A început bine și 2023, reușind să joace finala la Australian Open, după ce a bătut-o fără drept pe apel pe liderul mondial, Iga Swiatek. A câștigat Indian Wells după evoluții entuziasmante, învingând primele două clasate din circuit Swiatek și Sabalenka fără să piardă set, iar la Miami a legat alte 5 victorii consecutive, pierzând în finală cu Kvitova. Pe zgura rezultatele sale sunt ceva mai modeste, insa aici a jucat foarte bine si a trecut de Paolini, Kalinskaya si Vondrousova fără să piardă set.
Fără îndoială Swiatek pleacă cu prima șansă, însă în ultimul timp Rybakina a fost printre singurele jucătoare care i-au pus probleme liderului mondial. Jucătoarea din Kazakhstan chiar a învins-o categoric pe Swiatek în ultimele luni, 6-3, 6-1 la un turneu demonstrativ în Emiratele Arabe Unite, 6-4, 6-4 la Australian Open, respectiv 6-2, 6-2 la Indian Wells. Nu văd o misiune ușoară pentru Swiatek, văd multe game-uri lungi, iar predicția pe care am ales-o are șanse bune de reușită.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.85