Ponturi Pariuri Fotbal CFR Cluj vs FCU Craiova

Superbet

Luna mai a fost una excelentă pentru pariurile oferite de FotbalTop, iar lucrul acesta a fost dovedit și de închiderea pe care am făcut-o cu meciul din finala Europa League.

După pariul câștigător la Sevilla - Roma și după o lună cu foarte mult plus, azi începem oficial vara cu un alt duel pentru Europa. CFR Cluj și FCU Craiova se bat pentru ultimul loc al României din Conference League.

cota2.ro

Ambele formații vin în duelul direct după calificări dramatice. CFR Cluj a pierdut acasă duelul cu Farul, din ultima etapă a playoff-ului, dar a avut noroc pentru că și CSU Craiova a cedat, tot acasă, cu Sepsi, astfel că echipa lui Dan Petrescu și-a păstrat poziția a 3-a.

De cealaltă parte, FCU Craiova deschisese șampaniile după un start furibund cu FC Voluntari, dar ilfovenii au revenit fantastic, la 3-3, și au dus meciul la penalty-uri. Totuși, oltenii și-au păstrat mai bine calmul, iar acum trupa lui Mititelu poate ajunge în cupele europene.

  • În sezonul regular, CFR și FCU și-au împărțit victoriile. De fiecare dată s-a terminat cu scorul de 3-1, iar tot de fiecare dată a câștigat echipa gazdă;
  • De la revenirea Craiovei în prima ligă, CFR Cluj are bilanț excelent: 3 victorii și 1 singură înfrângere;
  • 13 faulturi a provocat CFR Cluj la ultimul duel direct cu Craiova pe teren propriu;
  • 16 faulturi a făcut CFR Cluj la penultimul meci cu Craiova, disputat pe Oblemenco;
  • 13 faulturi a suferit FCU Craiova în 90 de minute cu Voluntari, în semifinala barajului pentru calificarea în Conference League.

Unica piedică pentru un meci cu multe fragmentări o constituie prezența lui Istvan Kovacs la centru, asta pentru că în ultimii 2 ani centralul din Carei preferă să lase mult jocul să continue, să ofere avantaj și să nu se grăbească să fluiere faulturi. Totuși, ținând cont că se joacă pentru un loc de Europa suntem convinși că va fi multă încrâncenare pe teren, iar asta poate duce la faulturi și/sau destul de multe cartonașe galbene azi.

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
CFR Cluj vs FCU Craiova
Pronostic:
Peste 12,5 faulturi CFR Cluj
Cota
1.85
Cota finala: 1.85
Profit: 8.50
Stake: 10
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro