Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 1.70
Adana Demirspor și Besiktas se înfruntă astăzi, de la ora 20:00, într-o restanță din rundă cu numărul 3 a primei ligi de fotbal din Turcia. Adana Demirspor, formația care a curmat visul european al lui CFR Cluj în acest sezon, are obiective îndrăznețe și în acest campionat. E firesc, ținând cont că plătește bani grei antrenorului Patrick Kluivert, dar și unor fotbaliști cu CV impresionant, precum Nani, Mario Balotelli, Mbaye Niang sau Benjamin Stambouli. Gazdele de astăzi au mari probleme de efectiv, în special în compartimentul defensiv. Pe lângă o listă lungă de accidentați, vin și după un meci păcătos. Portarul Ozbir, fundașul stânga Kevin Rodrigues și închizătorul Stambouli au văzut cartonașe roșii. Adana a strâns 8 puncte în 5 partide și ocupă pentru moment locul 10.
Besiktas încearcă să țină pasul cu marile rivale Galatasaray și Fenerbahce, iar pentru asta a băgat mâna adânc în buzunar în această vară. Senol Günes, legenda de pe banca alb-negrilor, a reușit să aducă fotbaliști cu nume din Anglia. Pe listă se numără Alex Oxlade-Chamberlain, Daniel Amartey, Arthus Masuaku și Milot Rashica. Besiktas a debutat joia trecută cu un 1-1 pe terenul lui Club Brugge în grupele Conference League, iar în campionat a strâns 10 puncte în primele 5 etape.
• singurul meci direct disputat în anul 2023 a fost câștigat de Besiktas, scor 4-1, chiar acasă la Adana
• toate cele 4 meciuri directe disputate în istorie pe terenul celor de la Adana Demirspor au fost GG
• Adana Demirspor a câștigat toate cele 5 meciuri jucate pe teren propriu în actuala stagiune, indiferent de competiție
• 14.80 ocazii de gol/meci și-a creat Besiktas în acest campionat, locul 3, imediat după Fener și Galata. Adana le urmează îndeaproape, cu 14.20 oportunități/partidă
• surprinzător, Adana Demirspor este formația cu cele mai multe șuturi expediate pe poartă în acest sezon, o medie de 6.00 execuții/partidă.
Pe Betano, cota pentru ambele echipe înscriu sau peste 2.5 goluri este @1.29.
------------------------------
Mamelodi primește vizita lui Stellenbosch în runda cu numărul 8 a primei ligi din Africa de Sud. Meciul este programat astăzi, de la ora 20:30. Mamelodi este cea mai titrată formație din Africa de Sud, campioana ultimelor 6 ediții de campionat. Pentru trupa pregătită de Rulani Mokwena pare o formalitate și în actuala stagiune. A început perfect, 7 victorii în primele 7 runde. Specialiștii locali consideră că lotul este mai bun ca niciodată, capabil să cucerească inclusiv Liga Campionilor Africii. Ar fi pentru a doua oară în istorie când bifează această performanță.
Stellenbosch, în actuala formă de organizare, a apărut în anul 2016, înlocuind formația Vasco da Gama. Cu Steve Barker pe bancă, oaspeții de astăzi au obținut clasări mai mult decât onorabile în ultimele două sezoane, pe 6 și 4. Acum au un start mai greoi, poate și pentru că și-au vândut starul în vară, extrema Junior Mendieta ajungând chiar la Mamelodi. Stellenbosch ocupă locul 13, cu 7 puncte obținute în 7 runde.
• Mamelodi are cel mai bun atac din campionat, 14 goluri înscrise în 7 etape
• în ultimele 8 meciuri directe dintre Mamelodi și Stellenbosch s-au marcat de fiecare dată peste 1.5 goluri
• Mamelodi nu a pierdut niciun meci jucat pe teren propriu în anul 2023
• Mamelodi dă golgeterul campionatului. Brazilianul Lucas Costa a marcat 5 goluri până în acest punct al sezonului
• Mamelodi este cea mai agresivă formație din campionat, 23 de cartonașe galbene și 2 roșii în acest sezon.
Pe Betano, cota pentru peste 1.5 goluri în meci este @1.32.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.29
1.32