Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 1.62

Superbet

Carlos Alcaraz și Alexander Zverev se înfruntă astăzi, de la ora 15:30, în primul meci al „Grupei roșii” de la Turneul Campionilor. Carlos Alcaraz (20 de ani, 2 ATP) participă în premieră la Turneul Campionilor, competiție organizată anul acesta pe un hard extrem de rapid, în Pala Alpitour din Torino. Cea mai bună performanță a spaniolului în anul 2023 a fost titlul cucerit la Wimbledon. Pe final de sezon, Carlos n-a fost în cea mai bună formă. A legat două înfrângeri, cu Dimitrov, în optimile de la Shanghai, și cu rusul Safiullin în primul tur al Mastersului de la Paris. 

Alexander Zverev (26 de ani, 8 ATP) este mult mai experimentat când vine vorba de turneul care închide anul. A participat deja la 5 ediții ale Turneului Campionilor, reușind de două ori să ridice și trofeul, în anul 2018 și în 2021. Neamțul s-a mișcat decent în sezonul de toamnă, pe hard, cucerind titlul la Chengdu și jucând semifinală la Shanghai.

cota2.ro

• Alcaraz și Zverez s-au înfruntat o dată pe hard în anul 2023, în sferturile de la US Open. Spaniolul s-a impus cu 6-3, 6-2, 6-4

• chiar dacă a pierdut meciul de la US Open, Zverev a servit mai mulți ași, 6, față de 3 ai lui Alcaraz

• 1.98 metri măsoară Alexander Zverev. Carlos Alcaraz este mai scund cu 15 centimetri. Diferența de alonjă este imensă și contează în privința serviciului

• 578 de ași a servit Alexander Zverev în anul 2023. Carlos Alcaraz a expediat 283 de servicii câștigătoare. 

Pe Superbet, cota pentru Alexander Zverev va avea cei mai mulți ași este @1.33.

------------------------------

Rapid și CSM Galați se înfruntă de la ora 19:00, în runda cu numărul 8 a Grupei A din Liga Națională de baschet masculin. După fotbal și handbal feminin, Rapid și-a construit, treptat, încă o echipă puternică. Clubul Sportiv a investit serios în proiectul de la baschet masculin, iar rezultatele au început să se vadă încă de anul trecut, când au jucat semifinala campionatului contra lui U-BT Cluj-Napoca. Formația pregătită de Tudor Costescu merge ceas și în actuala stagiune, 5 victorii și un eșec. A fost aproape să obțină calificarea și în grupele FIBA Europe Cup, pierzând meciul decisiv contra lui Sabah Baku. 

CSM Galați nu are bugetul Rapidului, iar rezultatele sunt în consecință. Echipa pregătită de Florin Nini a câștigat un singur meci din primele 6 etape și ocupă penultima poziție în Grupa A, departe de zona calificării în „Turul câștigătorilor”. 

• Rapid a câștigat ultimele 2 meciuri directe disputate contra lui CSM Galați. Sezonul trecut s-au înfruntat doar în Cupa României și a fost un rezultat categoric, 89-66 în favoare giuleștenilor

• Rapid are doi baschetbaliști în mare formă. Sayeed Pridgett are o medie de 21.2 puncte/meci în acest sezon și este cel mai eficient din Liga Națională. Paulis Petrilevicius are și el cifre impresionante, o medie de 15.00 puncte și 8.00 recuperări

• Rapid a permis adversarelor să înscrie doar 453 de puncte până în acest punct al sezonului. Gălățenii au o defensivă net inferioară, 542 de puncte încasate în primele 6 runde

• Rapid a câștigat toate meciurile disputate în sala proprie în acest sezon.

Pe Superbet, cota petntru victoria Rapidului în timp regulamentar este @1.22. 

Am jucat acest pariu la SUPERBET!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!

Obține BONUSUL AICI
Alcaraz vs Zverev
Pronostic:
Zverev mai mulți ași
Cota
1.33
Rapid vs CSM Galați
Pronostic:
1
Cota
1.22
Cota finala: 1.62
Profit: 6.20
Stake: 10
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro