Biletul Zilei format din 3 meciuri la cota 2.09
Mezokovesd și Ferencvaros se înfruntă astăzi, de la ora 19:00, în runda cu numărul 26 a primei ligi de fotbal din Ungaria. Mezokovesd FC e un club înfințat în urmă cu 49 de ani. Cea mai importantă performanță este finala de Cupă din 2020. Într-un fotbal în care investițiile sunt tot mai mari, formația antrenată de Milan Milanovic n-a cheltuit niciun euro pe transferuri. Lotul e unul modest, dar regăsim în el și un nume cunoscut, pe Riccardo Piscitelli, fostul portar al lui Dinamo. Mezokovesd ocupă ultima poziție în acest moment, cu 20 de puncte obținute în 25 de etape.
Ferencváros e cea mai titrată formație a Ungariei, cu 34 de titluri de campioană. A cucerit ultimele 5 titluri, iar diferența față de competitoare e tot mai mare. Asta pentru că banii strânși din cupele europene sunt investiți cu cap. Și pe bancă s-au făcut alegeri pretențioase. Antrenor este acum Dejan Stankovic, legenda lui Inter. Firesc, Ferencvaros este prima în clasament. Are două puncte avans și un meci mai puțin disputat decât urmăritoarea Paks.
• Ferencvaros are cel mai bun atac din Ungaria, 62 de goluri marcate, dar și cea mai bună apărare, 23 încasate
• Mezokovesd are cel mai slab atac, doar 24 de goluri marcate
• 51 de milioane de euro valorează lotul lui Ferencvaros. Cel al lui Mezokovesd este cotat la 6.58 milioane
• Ferencvaros și Mezokovesd au disputat un amical în luna ianuarie a acestui an. Campioana s-a impus cu 1-0
• Ferencvaros a câștigat și ultimul meci de campionat jucat contra lui Mezokovesd, în deplasare, scor 2-0
• Ferencvaros dă golgeterul primei ligi din Ungaria. Barnabas Varga a marcat 17 goluri în 17 meciuri.
Pe Superbet, cota pentru victoria lui Ferencvaros este @1.33.
------------------------------
Liverpool și Brighton se înfruntă astăzi, de la ora 16:00, în runda cu numărul 30 din Premier League. Jurgen Klopp vrea să se despartă frumos de Liverpool. Neamțul speră să încheie cu un titlu în Premier League, iar șansele sunt reale. Cu 10 etape rămase de disputat, „cormoranii” sunt la egalitate cu Arsenal în fruntea clasamentului. Pauza provocată de meciurile naționalelor a fost benefică pentru Klopp. Antrenorul neamț și-a mai recuperat din accidentați. Golgeterul Salah e disponibil, Darwin Nunez este la capacitate maximă, iar Konate se alătură și el lotului.
Lui Brighton i-a stat bine sezonul trecut, când avea aura de revelație. Acum, când a trebuit să confirme, a avut multe sincope. Experimentele încercate de Roberto de Zerbi, o echipă de start în continuă schimbare, n-au fost mereu reușite. „Pescărușii” au părăsit Europa League pe ușa din dos, 1-4 la general cu AS Roma, iar în campionat sunt departe de zona cupelor europene, doar pe 9. Managerul italian nu se poate baza astăzi pe 2 dintre cei mai valoroși fotbaliști din lot. Mitoma și Joao Pedro sunt accidentați.
• Liverpool este neînvinsă în acest sezon pe Anfield Road. Golaverajul acasă este 38-12
• Brighton e pe minus în deplasare, golaveraj 22-28. A câștigat doar 4 dintre cele 14 partide jucate pe teren străin
• 19.07 ocazii de gol/meci și-a creat Liverpool în acest sezon, cea mai ridicată medie din Premier League
• Mohamed Salah are încă un sezon fantastic. A marcat 15 goluri și a oferit 9 pase decisive. Doar Ollie Watkins, vârful lui Aston Villa, a contribuit la mai multe reușite
• 6.8 lovituri de la colțul terenului/meci a obținut Liverpool în acest sezon. Brighton are o medie de 5.4 cornere/partidă.
Pe Superbet, cota pentru victoria lui Liverpool este @1.38.
--------------------------------
Eisenach și Magdeburg sunt adversare astăzi, de la ora 17:00, în runda cu numărul 27 din Bundesliga, prima ligă de handbal a Germaniei. ThSV Eisenach este o formație nou-promovată pe prima scenă a handbalului masculin german. Lotul a fost restructurat total, s-au adus câțiva sportivi cu experiență, iar obiectivul, salvarea de la retrogradare, pare să fie realizabil. Nu pentru că formația pregătită de Misha Kaufmann ar fi prea bună, ci pentru că Balingen și Bergischer sunt prea slabe. Eisenach este prima deasupra liniei retrogradării, cu 3 puncte peste cele două rivale amintite.
Magdeburg a produs sezonul trecut una dintre cele mai mari surprize din istoria handbalului european, cucerind Liga Campionilor. Elevii lui Bennet Wiegert vor să spargă ghinionul și în competiția internă, acolo unde n-au mai ridicat trofeul din 2001. Cu o victorie astăzi, Magdeburg ar urca pe primul loc, peste Fuchse Berlin. Lotul este fantastic, format în mare măsură din handbaliști nordici, vedetele naționalelor Islandei, Suediei și Danemarcei. Căpitan este norvegianul Christian O'Sullivan. Magdeburg a câștigat grupa B din Liga Campionilor și s-a calificat direct în sferturile de finală.
• Magdeburg a câștigat clar meciul disputat contra lui Eisenach în turul campionatului, scor 38-31
• Centrul suedez Felix Claar a marcat 12 goluri pentru Magdeburg în acea victorie
• Magdeburg a câștigat 35 din ultimele 37 de meciuri jucate, indiferent de competiție
• Magdeburg are cea mai bună defensivă din campionat, 675 de goluri primite. Eisenach a încasat 780
• Eisenach este dependentă de un singur handbalist. Manuel Zehnder a marcat 207 dintre cele 720 de goluri stagionale ale echipei.
Pe Superbet, cota pentru victoria lui Magdeburg este @1.14.
Am jucat acest pariu la SUPERBET!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!
Obține BONUSUL AICI1.33
1.38
1.14