Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.33

BETANO

Nu a fost turneul dorit la Roma, însă vreau sa ma revanșez pe final cu un pronostic special, iar apoi să mă pregătesc de Roland Garros. Vedeți mai jos despre ce este vorba.

Hurkacz continua să surprindă si performeaza din ce în ce mai bine si pe zgură, victoriile categorice cu Nadal și Etcheverry fiind o dovadă clară ca uriașul devine un jucător complet. În aceste meciuri contra unor jucători foarte buni la retur, Hubi nu si-a pierdut serviciul nici măcar odată și a trimis numai puțin de 20 asi. Astăzi întâlnește un zgurist clasic, un sportiv de top, însă unul dintre cei mai scunzi jucători din circuit. Eu vad un meci lung, iar linia de asi este pusa prea jos.

cota2.ro

În lipsa lui Sinner și Alcaraz și cu Djokovic, Ruud , Rune și Rublev deja eliminati, îl vad pe Zverev favorit la trofeu aici, el fiind mereu un jucător solid pe zgură. Semifinala de la Roland Garros contra lui Nadal in care si-a rupt piciorul este considerat unul dintre cele mai calitative meciuri din ultimul deceniu pe această suprafață, însă neamțul are multe meciuri memorabile și 7 titluri cucerite pe zgura, unul dintre ele chiar aici, la Roma Zverev a jucat foarte bine în primele tururi, a trecut fără sa piardă set de Vukic și Darderi și nu si-a pierdut serviciul nici măcar odată. Borges a suferit mult cu modestul Passaro și nu este un sportiv care să ofere des surprize.

Am jucat acest pariu la BETANO!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!

ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI
Hubert Hurkacz vs Sebastian Baez
Pronostic:
Hurkacz 9+ asi
Cota
1.55
Alexander Zverev vs Nuno Borges
Pronostic:
Victorie Zverev 2-0
Cota
1.50
Cota finala: 2.33
Profit: 11.97
Stake: 9
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro