Ponturi Pariuri Tenis Brandon Nakashima vs Billy Harris
Ne așteaptă doua turnee de mare tradiție în această săptămână, Toronto și Montreal, pe care le vom analiza zilnic începând cu ziua de mâine. Astăzi avem un meci interesant din calificări între Brandon Nakashima și Billy Harris.
Brandon Nakashima este un sportiv american de 22 ani, clasat pe locul 54 ATP. Începând cu anul 2021, la doar 19 ani, el a intrat în top 100 mondial după ce a câștigat turneele Challenger de la Brest și Quimper, dar si după prestații solide la nivel ATP. Brandon este bun pe toate suprafețele, dar preferă hardul, acolo unde își poate pune în valoare serviciul puternic și foarte bine plasat. A reusit să câștige în luna septembrie 2022 primul turneu ATP al carierei, la San Diego, iar apoi să câștige turneul Next Gen Finals, varianta pentru tineri a Turneului Campionilor. Totuși, in 2023 a fost mult sub așteptări, Brandon neavând ascensiunea așteptată de toată lumea, iar în 2024 a evoluat în special in circuitul Challenger, câștigând un trofeu la Tenerife. Are de asemenea, semifinale la Stuttgart și tur 3 la Wimbledon.
Billy Harris este un sportiv britanic de 29 ani, aflat pe locul 108 ATP. Iar povestea lui este impresionanta, el preferând timp de 4 ani sa trăiască intr-o rulota, pentru a putea economisi bani de participare la turnee. Billy a jucat toată cariera la nivel inferior, ITF și Challenger, insa anul acesta a făcut progrese considerabile, fiind rasplatit cu un wildcard la Wimbledon. Specialist pe iarbă, britanicul are semifinale la Surbiton și Nottingham, sferturi la Londra și semifinale la Eastbourne, cea mai mare performanță din carieră. Cu victorii împotriva unor jucători de top precum Etcheverry, Mpetshi Perricard sau Cobolli, el poate ajunge pentru prima data in top 100 dacă va performa pe final de sezon.
Brandon Nakashima era una dintre marile speranțe ale tenisului masculin și mulți îl vedeau în top 10 după un start impresionant de carieră. Din păcate el nu a progresat în ultimii 2 ani, avand un downgrade neașteptat pe care încearcă sa îl stopeze. Aici este un prilej bun sa se califice pe tabloul principal, Harris fiind totuși un jucător de Challenger care perforneaza rar la nivel ATP, mai ales în afara tarii natale. Merg pe o victorie a lui Nakashima în minim de seturi.
Am jucat acest pariu la BETFAIR!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS până la 550 de Lei!
Înregistrează-te la Betfair AICI1.82