Ponturi Pariuri Tenis Magdalena Frech vs Caroline Garcia
Am avut o săptămână cu două turnee modeste, pline de surprize, iar astăzi am analizat pentru voi cea de-a doua semifinală de la Guadalajara, între Frech și Garcia. Meciul se joacă în aceasta noapte, iar mai jos aveți pronosticul meu.
Magdalena Frech este o jucătoare de 26 ani din Polonia, momentan pe locul 43 WTA. Desi este de mulți ani în circuit, abia anul trecut a reusit să facă pasul către tenisul cu adevărat important, intrând în premieră în top 100. Ea este o sportivă puternică, cu un stil asemănător cu Garcia, care preferă hardul, însă este decentă pe toate suprafețele. Anul acesta are o finală la Praga, pe zgură, si victorii cu Alexandrova, Bouzkova sau Putintseva. Aici a trecut de Bektas, Krueger și Stakusic, beneficiind de un traseu destul de ușor, cât și de oboseala adversarelor.
Caroline Garcia este o jucătoare de 30 ani din Franța, momentan pe locul 30 WTA. Deși caracterizată de inconstanță, cariera ei arată extrem de bine, ea fiind de numai puțin de 11 ani în top 100, perioadă în care a câștigat numai puțin de 12 titluri WTA, maximul fiind Turneul Campioanelor de acum 2 ani. Nu neglijam performanțele ei de la dublu, fiind multiplă câștigătoare de GS, alături de conaționala Mladenovic. Garcia chiar este tipul de jucătoare care poate bate pe oricine, la fel de bine cum poate pierde cu oricine, pe hard fiind o jucătoare de luat in seamă în orice moment. Servește bine, este agresivă la retur, încercând să obțină avantaj din primele puncte. Anul său este mult sub așteptări, a jucat puțin din cauza unor accidentări și are drept performanțe notabile sferturi la Miami și semifinale la Rouen. Aici a trecut în primul tur de Shibahara, apoi beneficiind de neprezentarea Bouzkovei.
Se întâlnesc două sportive puternice, bune la serviciu, însă destul de imobile la retur. Ele joacă foarte des meciuri lungi, cu seturi prelungite și cred că suprafața de la Guadalajara favorizează și de această dată acest lucru. În singurul sau meci aici, Garcia a câștigat 7-6, 7-6 cu Shibahara, meci de WTA cu doar 2 break-uri. Ele s-au întâlnit anul acesta la Australian Open, tot pe hard, iar atunci Frech a câștigat din postura de outsider cu 6-4, 7-6. Merg pe over.
Am jucat acest pariu la SUPERBET!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!
Obține BONUSUL AICI1.78