Ponturi Pariuri Tenis Iga Swiatek vs Coco Gauff

BETANO

Ieri am prins o cotă foarte frumoasă, iar azi continuăm pronosticurile de la Turneul Campioanelor cu meciul dintre Iga Swiatek și Coco Gauff. Vedeți în cele ce urmează opțiunea mea de pariere. 

Iga Swiatek este o jucătoare din Polonia aflată momentan pe locul 2 WTA. Ea a dominat autoritar tenisul feminin în ultimii trei ani, perioada în care a câștigat 23 de titluri WTA, de 2 ori Roland Garros, US Open, Turneul Campioanelor și a ajuns in fazele finale aproape la toate turneele la care a participat. Iga este bună pe absolut toate suprafețele, însă iubește zgura, pe această suprafața având un procentaj ireal de aproape 90 % meciuri câștigate în carieră, mai mare chiar decât a lui Rafa Nadal. Anul acesta are titluri la Doha, Indian Wells, Madrid, Roma și Roland Garros, iar la Jocurile Olimpice Olimpice a câștigat medalia de bronz. Acum vine după o perioadă agitată, renunțând la colaborarea cu Tomasz Wiktorowski, antrenorul alături de care a obținut toate aceste performanțe. În primul tur nu a impresionat, trecând greu de Krejcikova.

cota2.ro

Coco Gauff este o sportivă de doar 20 ani din SUA, momentan pe locul 3 WTA. Iar ea este un adevărat fenomen, care deși este încă o adolescentă, a apărut deja de mult timp în prim planul tenisului feminin, fiind una dintre jucătoarele reprezentative de pe tablou. Coco a câștigat primul titlu WTA încă de la 15 ani, a intrat în top 100 la aceeași vârsta, iar de atunci continuă să impresioneze având două finale de mare șlem, un titlu la US Open si alte 7 turnee câștigate. Anul trecut a fost cel mai bun din cariera sa și toți se așteptau să atace poziția de lider mondial, însă în 2024 a slăbit puțin ritmul, având doar două titluri, la Auckland și Beijing și destule momente își pierde efectiv concentrarea la serviciu. În primul tur aici a jucat foarte bine, trecând de Pegula.  

Indiferent de evolutii, bune sau mai puțin bune, Gauff a avut o constantă în acest an și anume dublele greșeli. Schimbarea antrenorului și a modului de serviciu nu au fost de bun augur, iar tânăra campioană parcă are probleme de concentrare din ce în ce mai mari. Ea a comis un număr enorm de duble și putem aminti de exemplu turneul de la US Open, când a dat 38 duble in 4 meciuri, cu un record de 19 duble in meciul în care a fost eliminată de compatrioata sa Navarro, sau meciul cu Sabalenka, ultimul înainte de Finals, când a dat numai puțin de 21 de duble. Aici bookmakerii sunt păcăliți de siguranța ei din primul tur, însă întâlnește adversara în fața căreia are cel mai slab bilanț, Swiatek având 11 victorii la zero în cele 12 meciuri directe.

Am jucat acest pariu la BETANO!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!

ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI
Iga Swiatek vs Coco Gauff
Pronostic:
Gauff prima la 7 duble greșeli
Cota
2.07
Cota finala: 2.07
Profit: 7.49
Stake: 7
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro