Biletul Zilei format din 3 meciuri la cota 2.13

Croația și Ungaria sunt adversare astăzi, de la ora 19:00, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin. Croația, una dintre gazdele Campionatului Mondial, a tremurat pentru calificarea în sferturile de finală. Învinsă de Egipt, 24-28, naționala pregătită de Dagur Sigurðsson a fost condusă o bună parte a meciului decisiv cu Slovenia. Câteva decizii favorabile ale arbitrilor și prestația magistrală avută în partea secundă de portarul Dominik Kuzmanovic au adus o victorie, scor 29-26, și biletul pentru faza următoare. Croații știu însă că sunt departe de nivelul dorit. Starul Duvnjak are rol mai degrabă de antrenor din cauza accidentării suferite în prima parte a turneului.
Ungaria a ajuns pentru a treia oară consecutiv în sferturile de finală la Campionatul Mondial. Din lotul pregătit de Chema Rodríguez face parte și pivotul dinamovist Miklos Rosta. Maghiarii au avut o grupă principală complicată, încheiată pe locul secund, sub Franța. Naționalele învinse au fost Olanda (36-32), Austria (29-26) și Qatar (29-23).
• Ungaria a câștigat ultimele două meciuri directe disputate contra Croației. Cel mai recent a fost chiar la Euro 2024, scor 29-26
• Maghiarul Bendeguz Boka este handbalistul cu cel mai pun procentaj de reușită la Mondial, 17 goluri din 19 aruncări (luați în calcul doar jucătorii cu minim 10 tentative)
• 32% este procentajul mingilor apărate de portarul maghiar Roland Mikler la actualul turneu final
• în ultimele 24 de meciuri disputate, Ungaria a pierdut o singur dată la mai mult de 4 goluri.
Pe Betano, cota pentru un handicap de +5.5 goluri în dreptul Ungariei este @1.30.
----------------------------
Manresa și Petkim Spor se înfruntă astăzi, de la ora 21:45, în primul meci al grupei K din Champions League la baschet masculin. Champions League este a treia competiție a baschetului masculin european, după Euroligă și Eurocup. Din cele 8 ediții disputate, 5 au fost câștigate de formații din Spania. Asta încearcă anul acesta și Manresa. Antrenorul Diego Ocampo are la dispoziție un lot suficient de bun pentru a-și îndeplini obiectivul. Din el face parte și românul Emanuel Cățe. Manresa a ajuns în actuala fază câștigând grupa preliminară G, 5 victorii și un eșec, avându-le adversare pe Tortona, Chemnitz și Benfica.
Petkim Spor s-a clasat doar pe locul 2 în grupa preliminară, sub altă formație spaniolă, Unicaja, și a avut nevoie de baraj pentru a ajunge aici. A trecut cu 93-85 în decisivul cu Hapoel Holon. Formația pregătită de Burak Goren o duce rău în campionatul Turciei. E în afara zonei de play-off, cu 7 victorii și 9 înfrângeri.
• 7 e locul ocupat de Manresa în campionatul Spaniei, cea mai puternică ligă a Europei. Are bilanț pozitiv, 10-8, identic cu al Barcelonei
• Petkim Spor vine după un eșec drastic cu Darussafaka, formația din subsolul campionatului Turciei, scor 64-83
• Petkim Spor a fost spulberată de Unicaja în grupa preliminară, înfrângeri 56-108 și 82-112
• 93.7 puncte/meci are Manresa în actuala ediție de Champions league. Doar Unicaja îi este superioară. Petkim Spor are o medie de doar 79.1 puncte/dispută.
• 13.8 puncte/meci are Emanuel Cățe în actuala ediție, al doilea marcator al lui Manresa.
Pe Betano, cota pentru un handicap de -3.5 Manresa este @1.25.
---------------------------
Tampa Bay Lightning și Chicago Blackhawks se vor înfrunta la noapte, de la ora 02:00, într-un meci din NHL, liga nord-americană de hochei. Tampa Bay Lightning este una dintre cele mai importante francize din NHL, cu 3 Cupe Stanley în palmares, cea mai recentă în sezonul 2020/2021. Actualul lot este unul interesant, cu nu mai puțin de 11 jucători din Europa. Echipa condusă de Jon Cooper are un bilanț de 26 de victorii și 22 de înfrângeri în actuala stagiune și ocupă locul 8 în Conferința de Est, ultimul care duce în play-off. Cea mai importantă absență va fi cea a apărătorului Emil Lilleberg, suspendat două etape.
N-ar trebui să fie o problemă prea mare pentru Tampa Bay. Adversara de la noapte are cel mai slab parcurs din NFL în actualul sezon. Chicago Blackhawks a câștigat doar 15 meciuri dintre cele 49 disputate, are o serie de 3 înfrângeri și multe probleme de lot. Staff-ul medical a confirmat că Laurent Brossoit, Craig Smith și Connor Murphy vor lipsi și de această dată.
• Tampa Bay Lightning a câștigat 10 din ultimele 11 meciuri directe contra lui Chicago Blackhawks
• Tampa Bay are cel mai bun atac din Conferința de Est, 171 de goluri marcate. Chicago Blackhawks a punctat doar de 128 de ori
• Tampa Bay Lightning a câștigat ultimele 4 meciuri disputate în propria arenă
• Chicago Blackhawks a pierdut ultimele 7 meciuri jucate în deplasare.
• Nikita Kucherov, starul lui Tampa Bay, ocupă locul 3 în clasamentul marcatorilor. Are 73 de puncte (23 de goluri și 50 de pase).
Pe Betano, cota pentru victoria lui Tamba Bay este @1.31.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.25
1.30
1.31