Ponturi Pariuri Fotbal PSV Eindhoven vs Ajax Amsterdam

PSV Eindhoven și Ajax Amsterdam se vor înfrunta duminică, de la ora 15:00, în derby-ul rundei cu numărul 27 din Eredivisie.
PSV este campioana en titre a Olandei. Va reuși doar printr-un miracol să își apere trofeul. Trupa din Eindhoven ocupă poziția secundă. Cu 8 etape rămase de disputat are de recuperat 6 puncte față de rivala Ajax. Managerul Peter Bosz „a scăpat” de Liga Campionilor, eliminare 3-9 la general în fața lui Arsenal, așa că acum se poate concentra în totalitate pe competiția internă. Principalii marcatori pe care îi are la dispoziție, Luuk de Jong (12 goluri 6 pase) și Guus Til (9 goluri, 7 pase), au avut timp de odihnă. Niciunul nu a fost convocat la națională în ultima săptămână.
După un sezon catastrofal, încheiat pe locul 5, cel mai slab din acest sezon, Ajax și-a revenit miraculos. Meritele îi aparțin tânărului manager italian Francesco Farioli, în vârstă de 35 de ani. „Lăncierii” au vândut în vară fotbaliști de 70 de milioane de euro, dar nici acest lucru n-a contat. Formația din Amsterdam are un parcurs impresionant, 20 de victorii, 4 remize și doar două înfrângeri, 6 puncte avans față de urmăritoarea PSV. Cel mai bun marcator al echipei în actuala stagiune este norvegianul Oliver Edvardsen, cu 11 goluri și 3 pase decisive. Acesta este apt de joc pentru derby.
Cele mai interesante informații și statistici înainte de PSV Eindhoven - Ajax Amsterdam:
• meciul direct din turul campionatului a fost câștigat de Ajax, scor 3-2
• în 10 din ultimele 12 meciuri directe s-au marcat peste 2.5 goluri
• în 22 dintre cele 26 de meciuri jucate de PSV în actuala stagiune s-au marcat peste 2.5 goluri
• 4.2 e media golurilor în partidele disputate de PSV în acest sezon. În cazul lui Ajax, medie este de 2.9 reușite/dispută
• 19.23 ocazii de gol/meci și-a creat PSV în acest sezon, lider detașat al ierarhiei din Eredivisie
• Ajax e prima și a impresionat la capitolul eficiență. 14% dintre ocaziile create au fost transformate în goluri
• 7.2 cornere/meci are PSV în acest sezon, lider și la acest aspect
• PSV are un record uluitor. Ultimul meci în care nu a reușit să marcheze pe teren propriu datează de pe 7 ianuarie 2023, un 0-0 cu Sparta Rotterdam.
Cota pentru minim 3 goluri marcate în regim asiatic în PSV - Ajax este @1.82.
Am jucat acest pariu la GETSBET! Înregistrează-te și primești până la 600 de LEI Bonus din partea casei!
Încaseză BONUSUL!1.90