Ponturi Pariuri Tenis Jannik Sinner vs Casper Ruud

Meci tare în sferturi la Roma, acolo unde se întâlnesc liderul mondial Jannik Sinner și Casper Ruud. Vedeți mai jos avancronica meciului și pronosticul propus.
Jannik Sinner este liderul mondial și fără discuții cel bun jucător din lume în acest moment. La doar 23 ani, italianul este deja o figură dominantă în tenisul masculin în următorul deceniu, împărțind prim planul cu prietenul și rivalul său Alcaraz. Jannik este extrem de matur pentru vârsta sa, a căpătat deja experiență după cele 19 titluri ATP câștigate, iar intr-o zi bună poate învinge fără probleme orice adversar. A adus Italiei Cupa Davis și mai important de atât a câștigat Australian Open de două ori cât și US Open primele turnee de mare șlem din carieră, dar și Turneul Campionilor. Deși implicat intr-un scandal cu privire la dopaj în ultima perioadă, el nu si-a pierdut concentrarea și practică același joc robotic, find dominant atât fizic cât și tactic. Aici a trecut de Navone, De Jong și Cerundolo.
Casper Ruud este un jucător din Norvegia de 25 ani, aflat pe locul 7 ATP, un sportiv îndrăgostit de zgură. Casper este triplu finalist de mare șlem ( Roland Garros 2022, 2023 și US Open 2022), o performanță cu care extrem de putini jucători se pot mândri în decursul unei cariere și a câștigat numai putin de 12 titluri ATP până la această vârstă. Norvegianul este genul de jucător care domină schimburile lungi și care joacă mult pe greșeala adversarului, fiind foarte bun pe retur. După ce a ajuns până pe locul 2 ATP, Casper a avut un regres începând cu finalul anului trecut, însă chiar și așa a ajuns in semifinale la Turneul Campionilor, iar anul acesta are finală la Dallas. A început destul de slab sezonul de zgură, cu infrangeri la Popyrin și Cerundolo, însă aici vine după cel mai important titlu al carierei, cel de la Madrid. A trecut până aici de Bublik, Berrettini și Munar.
Casper Ruud este unul dintre cei mai buni zguristi din ultimii ani, dublu finalist la Roland Garros și proaspăt câștigător la Madrid. Zgura de la Roma as putea spune ca ii convine chiar mai mult, punctul său forte fiind returul. Sinner a revenit după 4 luni de pauză, zgura este cea mai slabă suprafață a lui, iar aici a avut destul de multe probleme la serviciu. Italianul a oferit 18 șanse de break și cred că va fi taxat de Ruud.
Am jucat acest pariu la FORTUNA!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri sportive!
Obține BONUSUL INSTANT1.85