Ponturi Pariuri Handbal România vs Senegal
România și Senegal se vor înfrunta astăzi, de la ora 16:30, în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin.
România nu mai poate ajunge în sferturile de finală la Campionatul Mondial, dar încă își poate îndeplini obiectivul stabilit la startul competiției, o clasare în top 10. Pentru asta, naționala pregătită de Ovidiu Mihăilă trebuie să câștige ultimele două jocuri rămase, cu Senegal și Elveția. Astăzi, primul test. Toate avantajele sunt de partea tricolorelor. Sunt obișnuite cu sala, una cu un parchet atipic. Au jucat la Rotterdam din prima zi a turneului, în timp ce Senegalul vine de la s-Hertogenbosch. Întreg lotul României este valid, nicio jucătoare nu a acuzat probleme medicale pe durata turneului. Astăzi, e vremea ca extremele să își ia o mică revanșă față de ratările din fața Ungariei. Avem jucătoare rapide în benzi, Seraficeanu și Kerekes, care se pliază perfect pe stilul Senegalului, unul greoi, cu replieri lente.
Așa au pățit senegalezele și în fața Danemarcei, runda trecută. Au pierdut 26-40, fiind distruse pe contraatac. Senegal e vicecampioana Africii și se află la doar a treia participare din istorie la un Campionat Mondial. Cea mai bună clasare a fost locul 18. Cel mai cunoscut nume din lot este Gnonsiane Niombla, fosta campioană mondială cu Franța, ajunsă la 35 de ani și naturalizată în reprezentativa africană. Senegal a obținut o singură victorie în turneu, contra modestei Iran, scor 30-21.
Cele mai interesante informații și statistici înainta duelului România - Senegal:
• Ofensiv, România a arătat excelent la Campionatul Mondial. A marcat în medie 31 de goluri în primele 4 meciuri
• România a câștigat ambele meciuri în care a pornit din postura de favorită, 33-24 contra Croației și 31-27 împotriva Japoniei
• România a învins Senegalul în singurul meci direct, în 2019, scor 29-24. Atunci, selecționata era dependentă de Neagu, marcatoare a 13 goluri. Acum, jocul arată altfel!
• România dă al doilea golgheter al Campionatului Mondial. Sorina Grozav a marcat 31 de goluri în primele 4 meciuri
• și Lorena Ostase e în top 20, cu 22 de goluri marcate și un procentaj foarte bun, 81%
• Justicia Toubissa Elbeco, portarul titular al Senegalului, are un procentaj de sub 30% al mingilor apărate, 39 de intervenții din 132 de aruncări.
Pe Betano, cota pentru peste 32.5 goluri marcate de România este @2.10.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 5000 de RON Bonus reprezentând 150% din prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI2.10


Decizia nr 334/27.02.2017 
