Ponturi Pariuri Tenis Elena Rybakina vs Karolina Muchova
Meciuri tari azi la Brisbane și mă îndrept către tabloul feminin, acolo unde avem meciul Rybakina vs Muchova. Aveți avancronica partidei și pronosticul propus.
Elena Rybakina este o sportivă de 25 ani ce reprezintă Kazakhstan, clasată momentan pe locul 5 WTA. La 1.84 m înălțime, ea este una dintre cele mai solide jucătoare din circuit, mai ales pe hard si iarba, acolo unde isi poate domina fizic adversarele, intr-o zi bună fiind aproape imposibil să ii faci break. Câștigătoare de Wimbledon, finalistă la Australian Open și campioană in alte turnee importante precum Turneul Campioanelor. Indian Wells sau Roma, Elena este genul de jucătoare invincibilă intr-o zi bună, având victorii clare cu toate jucătoarele din circuit, inclusiv Swiatek și Sabalenka. In 2025 a jucat mai puțin, însă a incheiat in forță și are titluri la WTA finals, Strasbourg si Ningbo. Aici a trecut de Zhang si Badosa.
Karolina Muchova este o sportivă din Cehia momentan pe locul 20 WTA. Iar ea este una dintre sportivele de top din circuitul feminin, măcinată însă de multe accidentări care i-au stopat ascensiunea. Ajunsă la 29 ani, Muchova este finalistă de mare șlem și are victorii cu absolut toate sportivele de top ai ultimilor ani, fiind excelentă atât la serviciu cât si in schimburile lungi. A lipsit mult in ultima perioadă, însă in 2025 are semifinale la US Open, Dubai si Linz. Aici a trecut de Tomljanovic și Alexandrova.
După evoluțiile recente, Rybakina este văzută de specialiști drept singura sportivă care o poate bate pe hard pe Sabalenka și una dintre favoritele la titlu la Australian Open. Elena servește impresionant si este foarte greu să ii faci break, iar atunci când primul serviciu întră in teren este aproape imposibil de returnat. Muchova este o sportivă de top, însă a arătat destule slăbiciuni cu Tomljanovic și nu o văd capabilă în acest moment să facă față forței loviturilor sportivei din Kazakhstan, aflată în forță maximă.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 5000 de RON Bonus reprezentând 150% din prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI1.95


Decizia nr 334/27.02.2017 
