Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.43
Metaloglobus București și Csikszereda Miercurea Ciuc se întâlnesc miercuri, 4 februarie 2026, de la ora 16:00, pe „Stadionul Clinceni”, într-un duel din cadrul rundei cu numărul 25 din Superliga.
Cele două nou-promovate din Superligă traversează un sezon de coșmar, fiind ancorate în zona roșie a clasamentului, pe locurile 16, respectiv 14. Trupa pregătită de Mihai Teja vine după o serie neagră de cinci înfrângeri consecutive, ultima fiind suferită la Cluj, în duelul cu CFR. Deși au reușit să conducă de două ori în această partidă, defensiva grupării din Pantelimon a cedat de trei ori în ultimele 20 de minute. De partea cealaltă, „ciucanii”, deși au început anul cu un succes împotriva celor de la FC Botoșani, nu au reușit să acumuleze nici măcar un punct din duelurile cu Oțelul Galați și FCSB, ambele pierdute la zero. Confruntarea din tur a fost una remarcabilă, încheiată la egalitate, scor 2-2. Ambele formații au practicat un joc deschis, și-au creat cel puțin 16 situații de a marca și au reușit să cadreze minim 5 cornere.
Pentru această întâlnire mi-am îndreptat atenția către mijlocașul ofensiv brazilian al oaspeților, Anderson Ceara. Crescut în celebra academie a celor de la Santos, fotbalistul în vârstă de 26 de ani e deja la al doilea sezon în tricoul „secuilor”, iar cifrele din actuala ediție au atras atenția formațiilor care se luptă pentru titlu. În precedentele două dueluri, acesta s-a remarcat printr-o eficiență remarcabilă în ofensivă, expediind nu mai puțin de cinci șuturi, dintre care patru pe spațiul porții. În duelul cu Metaloglobus din septembrie, Anderson Ceara și-a creat nu mai puțin de patru ocazii de gol și a reușit să cadreze un șut. Zona sa de acțiune vizează una dintre verigile slabe ale defensivei oaspete, acolo unde Robert Neacșu și Andrei Sava au arătat carențe majore în duelurile unu-la-unu cu jucători tehnici care dețin un dribling excelent în regim de viteză.
Pontul meu pentru meciul Metaloglobus București - Csikszereda Miercurea Ciuc este „Anderson Ceara 1+ șuturi pe poartă”, la o cotă de 1.54, disponibilă pe Superbet.
UTA Arad și CFR Cluj se întâlnesc miercuri, 4 februarie 2026, de la ora 18:00, pe „Arena Francisc Neuman”, într-un duel din cadrul rundei cu numărul 25 din Superliga.
Al doilea meci al zilei din această etapă intermediară se dispută la Arad, acolo unde „Bătrâna Doamnă” are un test dificil cu CFR Cluj, echipa care a câștigat pe bandă rulantă în acest an și și-a crescut semnificativ șansele pentru a prinde Play-Off-ul. „Alb-roșii”, deși au acumulat 6 din cele 9 puncte puse în joc în cele trei meciuri din acest an, au arătat bine pe plan ofensiv, înregistrând o medie de 12.33 ocazii de gol, o medie de 5.00 șuturi cadrate și o medie de 1.67 goluri marcate. Totuși, în ultimii 5 ani au avut dificultăți în a se impune împotriva „feroviarilor”! Mai exact, în precedentele 10 dueluri directe, arădenii au reușit să câștige doar un singur meci, bifând nu mai puțin de patru rezultate de egalitate, respectiv cinci înfrângeri. Ambele au însă probleme în duelurile de acasă/deplasare! UTA a câștigat doar cinci din cele 12 partide disputate în fața propriilor suporteri, în timp ce clujenii au reușit doar trei succese pe teren străin în actuala stagiune.
Pariul meu îl are în prim-plan pe kenyanul Richard Odada, un mijlocaș box-to-box modern care inițiază mult construcția și are niște pase lungi foarte precise. Mai mult, e extrem de periculos la fazele fixe datorită înălțimii sale (1.90) și e dificil de deposedat, deoarece are un fizic important. Principalul minus al acestui jucător este tackling-ul! Are probleme în a deposeda adversarii, lasă de multe ori spații și faultează foarte mult meci de meci. În cele 6 meciuri jucate în tricoul celor de la UTA Arad, Richard Odada a comis 18 faulturi, având o medie de 3.12 faulturi comise per 90 de minute de joc. În acest moment e titular incontestabil și mă aștept să comită cel puțin două faulturi diseară, mai ales că în zona sa de acțiune se află jucători dificil de ținut în marcaj, precum Cordea, Fică sau Aliev.
Pontul meu pentru meciul UTA Arad - CFR Cluj este „Richard Odada 2+ faulturi comise”, la o cotă de 1.58, disponibilă pe Superbet.
Am jucat acest pariu la SUPERBET!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!
Obține BONUSUL AICINu rata cele mai tari promoții!
BANI PE JOS: proiect challenge de pariuri sportive
