Ponturi Pariuri Fotbal Rayo Vallecano vs Atletico Madrid
Rayo Vallecano și Atletico Madrid se întâlnesc duminică, 15 februarie 2026, începând cu ora 17:15, pe „Campo de Futbal de Vallecas”, într-un meci contând pentru etapa a 24-a din La Liga.
Formația ”franjirrojos” nu are deloc un sezon foarte bun, iar forma de moment este una dezastruoasă, cu patru înfrângeri consecutive. Ultima a fost suferită pe ”Bernabeu”, acolo unde cei de la Rayo i-au pus mari probleme Realului, însă au cedat dramatic în prelungiri după câteva faze controversate, două eliminări și un penalty acordat gazdelor. ”Rayistas” se situează pe primul loc din zona roșie a clasamentului, iar șansele ca aceștia să acumuleze toate punctele în această etapă nu sunt foarte mari, mai ales dacă ținem cont că Chavarria și Pathe Ciss nu vor evolua din cauza suspendărilor, dar și de faptul că trupa la care evoluează și Andrei Rațiu nu a acumulat decât 12 puncte în cele 10 meciuri disputate în fața propriilor suporteri. Totuși, elevii lui Inigo Perez au impresionat pe plan ofensiv! În duelurile de acasă din La Liga au expediat, de fiecare dată, cel puțin 11 șuturi și au cadrat, în medie, 5.10 execuții per 90 de minute de joc.
Atletico Madrid are șanse aproape nule în ceea ce privește titlul în La Liga, fiind în acest moment la nu mai puțin de 13 puncte în spatele liderului. Cu eșec în Super Cupă și cu prestații modeste în UEFA Champions League, formația condusă de ”Cholo” Simeone are însă șanse mari să-și adjudece Cupa Regelui, mai ales după ce în manșa tur din semifinale a spulberat-o pe Barcelona cu un neverosimil 4-0, înregistrat încă din prima repriză. Totuși, partida de pe „Campo de Futbal de Vallecas” nu va fi deloc una simplă pentru ”rojiblancos”, care în acest sezon au acumulat doar 14 puncte în 11 deplasări și au înregistrat un golaveraj foarte slab: 12 goluri marcate - 10 goluri primite. Mai mult decât atât, au fost foarte permisivi, oferind adversarilor șansa de a expedia, în medie, 12.36 șuturi per meci și de a-și crea aproximativ două ocazii mari de gol per meci.
Statistici „cheie” din spatele pariului recomandat pentru meciul Rayo Vallecano - Atletico Madrid:
- În trei din precedentele patru meciuri directe, ambele echipe au reușit să modifice tabela de marcaj;
- În patru din ultimele cinci meciuri de campionat, Rayo Vallecano a marcat, dar a și primit gol;
- În ultimele șapte meciuri directe s-au marcat cel puțin două goluri;
- În partida tur din acest sezon, tabela de marcaj s-a modificat de nu mai puțin de cinci ori (victorie Atletico cu 3-2);
- Ambele echipe au medii de peste 4.30 șuturi cadrate per meci în acest sezon;
- Rayo Vallecano (13.4) și Atletico Madrid (13.2) ocupă pozițiile 5, respectiv 6 într-un clasament al șuturilor expediate per meci în acest sezon.
Pontul meu pentru meciul Rayo Vallecano - Atletico Madrid este „GG”, la o cotă de 1.95, disponibilă pe MrBit.
