Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 1.98
Chelsea și Newcastle se întâlnesc sâmbătă, 14 martie 2026, începând cu ora 19:30, pe „Stamford Bridge”, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 30 din Premier League.
”Albaștrii” se clasează în acest moment pe poziția a 5-a în ierarhia din Anglia, fiind însă la doar trei lungimi distanță față de locurile care oferă o participare în UEFA Champions League. Formația lui Rosenior vine însă după un eșec drastic suferit pe terenul celor de la PSG în manșa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, scor 2-5, iar în ultimele două jocuri de pe teren propriu s-au încurcat cu Leeds și Burnley, ambele partide încheiate la egalitate (2-2, respectiv 1-1). În confruntările de ”acasă” din această ediție a Premier League, ”londonezii” au cedat doar de trei ori în cele 14 dueluri, au reușit să marcheze cel puțin o dată în 13 dintre ele, au expediat aproximativ 14.50 șuturi spre poartă per meci, dintre care au cadrat 4.43 per meci și au înregistrat un xG de 2.09 per meci. Totuși, în ultimele dueluri disputate împotriva adversarei din această seară nu au reușit să se impună, bifând două înfrângeri și o remiză spectaculoasă, scor 2-2.
De partea cealaltă, ”cotofenele” vin după un meci absolut remarcabil făcut împotriva Barcelonei, însă în urma căruia au obținut doar o remiză, deși meritau pe deplin victoria. Trupa antrenată de Eddie Howe e abia pe poziția a 12-a în campionat, iar șansele de a mai prinde o cupă europeană în acest sezon sunt extrem de mici, având în vedere distanța de 9 puncte față de locul 5. Newcastle este o ”nucă” tare pe propriul teren, însă atunci când evoluează în deplasare, totul se schimbă. În deplasările din acest sezon de Permier League, formația de pe ”St James' Park” a reușit să câștige doar trei din cele 14 jocuri și au încasat, în medie, 1.35 goluri per 90 de minute de joc. Din punct de vedere ofensiv nu s-au prezentat însă rău! Și-au creat 12.14 ocazii de gol per meci, au expediat în jur de 3.71 ”trasoare” pe spațiul porții, au beneficiat de 6.29 cornere per meci și au înregistrat un xG de 1.25 goluri per joc.
Pontul meu pentru meciul Chelsea - Newcastle este „Peste 2.5 goluri”, la o cotă de 1.52, disponibilă la Betano.
Real Madrid și Elche se întâlnesc sâmbătă, 14 martie 2026, începând cu ora 22:00, pe „Estadio Santiago Bernabeu”, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 28 din La Liga.
”Los Blancos” continuă să spere la titlu în La Liga, deși distanța de patru puncte față de rivalii de la FC Barcelona este una importantă. Realul și-a administrat un ”boost” de moral incredibil la jumătatea săptămânii după ce, în mod total surprinzător, ținând cont de problemele importante de lot, a spulberat-o pe Manchester City cu un neverosimil 3-0. Trupa lui Alvaro Arbeloa a bifat 11 victorii și două eșecuri în cele 13 meciuri din La Liga disputate pe teren propriu, înregistrând o medie de 2.23 goluri marcate per meci și o medie de 19.38 șuturi expediate spre poartă, dintre care 7.54 cadrate. Mai mult decât atât, gazdele au înregistrat la fiecare joc un xG minim de 1.67, iar în ultimele 10 partide de pe ”Bernabeu” și-au trecut în cont cel puțin patru ocazii mari de gol.
”Franjiverdes” tremură serios pentru rămânerea în prima ligă, având în vedere că în acest moment ocupă locul 17, cu doar un punct deasupra ”zonei roșii”. Formația condusă de Eder Sarabia traversează însă o formă terbililă, fiind fără victorie în precedentele 11 partide disputate în toate competițiile. Mai mult decât atât, în cele 13 deplasări din competiția internă nu au reușit să câștige nici măcar o dată, trecându-și în cont patru remize și nouă înfrângeri. ”Blanquiverdes” sunt însă o formație incomodă! Au marcat cel puțin un gol în deplasările cu Barcelona, Villarreal și Atletico Madrid, celelalte echipe poziționate în Top 4 din La Liga, înregistrând o medie de 9.33 ocazii de gol per meci, respectiv o medie de 3.67 șuturi cadrate per meci. Pe Real Madrid a încurcat-o deja în acest sezon după acel 2-2 din tur și cu siguranță o să-i creeze probleme și în partida retur de diseară.
Pontul meu pentru meciul Real Madrid - Elche este „GG sau 3+”, la o cotă de 1.30, disponibilă la Betano.
