Ponturi Pariuri Baschet Real Madrid vs Hapoel Tel Aviv
Real Madrid și Hapoel Tel Aviv se vor înfrunta vineri seara, de la ora 21:45, în al doilea meci al seriei din sferturile de finală ale Euroligii masculine.
Real Madrid a cucerit de 11 ori trofeul Euroligii, ultima dată în 2023. A ratat prezența în Final Four anul trecut, iar conducerea a considerat inacceptabil acest rezultat. Pe bancă a fost adus un antrenor cu greutate, Sergio Scariolo. Fără probleme importante de lot în ultimele săptămâni, madrilenii s-au clasat pe locul 3 în sezonul regulat și beneficiază de avantajul terenul propriu în seria din sferturile de finală.
Real chiar a profitat de sala proprie și a câștigat primul meci împotriva lui Hapoel Tel Aviv, echipă aflată la primul sezon în Euroligă. Au fost făcute investiții importante aici, dar încă mai e de lucru la capitolul omogenitate. Din punct de vedere individual, un lot din care fac parte staruri precum Blakeney, Oturu sau Micic poate bate pe oricine.
Hapoel nu s-a făcut de râs nici în primul meci al seriei cu Real Madrid, eșec 82-86. A fost un meci în care centrul Daniel Oturu a avut o prestație colosală, 20 de puncte și 17 recuperări! O dominare absolută sub ambele panouri.
În anul 2026, Daniel Oturu a reușit multe meciuri în care a acoperit lejer linia de over ochită pe biletul nostru: 18 puncte cu Lyon, 24 cu Partizan, 22 cu Zalgiris, 16 cu Milano, 22 cu Barcelona, 15 cu Paris, 21 cu Baskonia, 23 cu Fenerbahce, 20 cu Real Madrid.
Am jucat acest pariu la SUPERBET!
Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de Lei BONUS!
Obține BONUSUL AICINu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Betano: pariu fără risc 500 RON la prima depunere
WinBoss freebet fără depunere: 75 RON la cont nou validat
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
