Biletul zilei fotbal 12 mai 2026 la cota 2.02
Al Nassr si Al Hilal se întâlnesc marți, 12 mai 2026, începând cu ora 21:00, pe „King Saud University Stadium” din Riyadh, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 32 din Premier League.
”Galben-albaștrii” conduc ierarhia din Arabia Saudită, iar cu un succes în această seară poate ridica din nou trofeul de campioană după o pauză de șapte ani. Forma de moment a formației conduse de Jorge Jesus este una nemaipomenită, cu 21 de victorii și un singur eșec în precedentele 22 de partide disputate în toate competițiile. Mai mult decât atât, în aceste partide au reușit să modifice cel puțin o dată tabela, cumulând o medie de 2.52 goluri marcate per meci și au expediat aproximativ 16.67 șuturi per meci, dintre care 40.25% au prins cadrul porții. De cealaltă parte, ”Al-Za’eem” se află pe poziția a doua în prima ligă, la cinci puncte în urma adversarei din această etapă, dar având și un meci restant. ”Albaștrii” vin după patru victorii consecutive, ultima înregistrată în finala Cupei Regelui, împotriva celor de la Al Kholood, scor 2-1. Trupa lui Simone Inzaghi este neînvinsă pe teren străin în această stagiune, reușind să câștige 11 partide și să remizeze în patru rânduri. Ofensiva a arătat excelent în disputele de pe teren străin, înregistrând o medie de 16.87 ocazii de gol, o medie de 7.33 șuturi cadrate și o medie de 2.80 goluri marcate, toate raportate per 90 de minute de joc.
În ultimele șapte meciuri dintre cele două formații am avut parte de gol marcat în ambele porți, iar în trei din precedentele patru meciuri directe, tabela s-a modificat de cel puțin patru ori. Mă aștept la un nou duel cu multe reușite, însă cred că vor fi și mulți nervi, având în vedere că este o partidă decisivă pentru titlu. Pariul meu merge însă pe goluri! Consider că cele două formații vor reuși să puncteze cel puțin o dată, având în vedere că printre titularii din compartimentele ofensive se vor număra Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Sadio Mane, Salem Al Dawsari, Joao Felix sau Malcom, dar și ținând cont că vorbim de cele mai bune atacuri din campionat și de echipele cu cele mai mari medii de ocazii de gol, repectiv șuturi cadrate per meci.
Pontul meu pentru meciul Al Nassr - Al Hilal este „GG”, la o cotă de 1.43 disponibilă pe MaxBet.
Beitar Jerusalem si Hapoel Beer Sheva se întâlnesc marți, 12 mai 2026, începând cu ora 20:30, pe „Teddy Stadium” din Jerusalem, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 33 din Ligat ha'Al.
În prima divizie din Israel avem parte de o confruntare extrem de importantă pentru titlu, între primele două clasate. ”The Menorah” ocupă locul secund, iar cu patru runde înainte de finalul acestei ediții are de recuperat doar două puncte față de adversara din această seară. Beitar Jerusalem a suferit o singură înfrângere pe teren propriu în acest campionat, reușind nu mai puțin de 10 victorii și cinci rezultate de egalitate. Oaspeții nu au reușit să mai câștige titlul din sezonul 2017/2018, atunci când își adjudecau al treilea trofeu consecutiv de campioană a Israelului. Cele două formații dețin cele mai bune atacuri din competiție și ocupă primele două poziții într-un clasament al șuturilor expediate, fiecare cu o medie de cel puțin 16.0 per meci.
”The Lions from the Capital” au marcat aproximativ 1.94 goluri per meci în duelurile de pe teren propriu, în timp ce ”The Camels” au reușit să marcheze 1.93 goluri per meci în confruntările din deplasare. Gazdele au reușit să-și creeze cel puțin 15 situații de a marca în precedentele zece meciuri disputate în fața propriilor suporteri, statistică înregistrată și de ”alb-roșii” în 64.29% dintre disputele de pe teren străin. În șase din precedentele opt meciuri directe s-au marcat goluri în ambele porți, un deznodământ pe care-l anticipez și în această nouă întâlnire, având în vedere cifrele celor două formații, dar și importanța acestei partide.
Pontul meu pentru meciul Beitar Jerusalem - Hapoel Beer Sheva este „GG”, la o cotă de 1.41 disponibilă pe MaxBet.
Am jucat acest pariu la MAXBET!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri!
Joacă FĂRĂ DEPUNERE!Nu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
