Biletul zilei tenis 8 iunie 2026 la cota 2.63
Un nou început de săptămână, noi oportunități de câștiguri la pariuri. Dacă la fotbal mai sunt câteva zile până la startul Campionatului Mondial, în tenis, competițiile sunt în plină desfășurare. Iar astăzi debutează oficial sezonul de iarbă, cu două turnee. Prima alegere de pe Biletul Zilei vine de la confruntarea Ugo Humbert - Elias Ymer, din cadrul turului inaugural de la ATP Hertogenbosch. Partida este programată ultima a zilei pe Central și va începe după ora 18:00, ora României.
Ugo Humbert începe sezonul de iarbă în Olanda, cu speranțe mari. Francezul se simte bine pe cea mai rapidă suprafață din circuit și speră la un parcurs bun la turneul olandez. Ultimul meci jucat de francez a fost chiar acasă, la Roland Garros, când a cedat în turul secund în fața compatriotului Quentin Halys.
De partea cealaltă, Elias Ymer are deja 6 partide jucate în acest sezon pe iarbă. Suedezul a participat la un challenger din Anglia, săptămâna trecută, iar aici a avut nevoie de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal. Însă e drept, adversarii din preliminarii au fost foarte modești, ambii în afara top 400.
Ugo e mare favorit, dar nu are încă niciun meci jucat pe iarbă în acest sezon. Până își va lua reperele, Ymer poate ține aproape. Nu cred că poate fi vorba de o surpriză, diferența de valoare fiind una mare. Am să mizez pe victoria francezului și peste 18,5 game-uri, la o cotă de 1,50 în oferta Fortuna!
A doua alegere de pe Biletul Zilei vine de la duelul Tommy Paul - Giovanni Mpetshi Perricard, din cadrul turului întâi de la ATP Stuttgart. Confruntarea este programată penultima a zilei pe Central și va începe în jur de ora 16:00, ora României.
Tommy Paul începe aventura pe iarbă la Boss Open, unul din turneele de tradiție pe această suprafață. Americanul vine după un sezon de zgură bun, suprafață pe care, teoretic, se simte cel mai puțin bine. Trecerea pe iarbă ar trebui să se facă fără probleme pentru american, care are multe arme ce se pliază bine pe suprafața verde.
Giovanni Mpetshi Perricard e unul din giganții din circuit. Iar cum arma principală e serviciul, francezul ar trebui să exceleze din plin pe suprafața verde. Doar că forma de moment a sportivului din Hexagon e departe de cea din sezonul trecut. Și accidentările i-au pus ceva probleme uriașului din Franța, astfel că ritmul de joc este afectat.
În mod normal, vom avea un meci cu game-uri derulate foarte rapid. Ambii servesc foarte bine, în special francezul, pe prima minge. Diferența se va face la retur, în eventualele seturi cu tie-break, iar la acest capitol Paul excelează. Și voi miza pe victoria lui Paul și peste 20,5 game-uri, la o cotă de 1,75 în oferta Fortuna!
Am jucat acest pariu la FORTUNA!
Deschide un cont și vezi promoția disponibilă pentru jucători noi!
Vezi oferta aiciNu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
