Biletul zilei tenis la cota 2.48
Am ajuns în cea de-a doua săptămână de la US Open, iar primele partide din optimile de finală se anunță extrem de interesante. Prima alegere de pe Biletul Zilei vine de la confruntarea Jessica Pegula – Sorana Cîrstea, din cadrul turului al patrulea de pe tabloul feminin de la Flushing Meadows. Partida este programată în sesiunea de seară, pe Louis Armstrong Stadium, și va începe luni noapte, în aproape de ora 01:00, ora României.
Jessica Pegula a început bine turneul de la US Open și a cedat un singur set până în această fază a competiției, chiar în ultima partidă disputată. Dacă în primele două tururi americanca nu a întâmpinat probleme cu adversarele întâlnite, în runda a treia a avut parte de un test mult mai serios în fața canadiencei Leylah Fernandez. Pegula a început slab și a cedat primul set cu 1-6, însă a găsit rapid soluțiile necesare pentru a întoarce partida, câștigând următoarele două acte cu 6-4, 6-3.
Sorana Cîrstea face un turneu foarte bun la US Open, în ultimul său sezon din carieră. Românca nu a cedat niciun set în primele trei partide disputate la New York și a trecut de adversare importante. Printre acestea s-au numărat franțuzoaica Diane Parry și Jasmine Paolini, jucătoare care a disputat finale la Roland Garros și Wimbledon.
Avem parte de un meci foarte interesant pe Louis Armstrong Stadium. Jessica Pegula este fără doar și poate favorita confruntării, însă Sorana Cîrstea a arătat un tenis foarte bun la această ediție de US Open și cu siguranță își va juca din nou șansa în fața americancei, așa cum a făcut-o și în urmă cu două săptămâni la Cincinnati, când Pegula s-a impus la în trei seturi. Voi merge astfel pe victoria favoritei, Jessica Pegula, și peste 16,5 game-uri disputate, la o cotă de 1.60.
A doua alegere de pe biletul zilei vine de la meciul vedetă al zilei din întrecerea masculină, Ben Shelton – Stefanos Tsitsipas, din cadrul optimilor de finală de la US Open. Confruntarea este programată în sesiunea de seară pe Arthur Ashe Stadium și va începe luni noapte, după ora 00:00, ora României.
Ben Shelton face un turneu foarte bun la US Open, în fața propriilor fani. Chiar dacă americanul a cedat câte un set în fiecare dintre cele trei partide disputate până acum, trebuie să ținem cont de nivelul adversarilor întâlniți. Tallon Griekspoor, Hubert Hurkacz și Denis Shapovalov au fost jucătorii pe care Ben i-a învins, de fiecare dată, în patru seturi.
De partea cealaltă, Stefanos Tsitsipas pare să fie în revenire de formă, iar colaborarea cu Patrick Mouratoglou începe să dea rezultate. Grecul a furnizat surpriza în primul tur, eliminându-l pe campionul de la Cincinnati, Arthur Fils, după ce a revenit de la 0-1 la seturi. Au urmat alte două victorii, de fiecare dată în patru seturi, în fața lui Lloyd Harris și, apoi a cehului Jiri Lehecka, un alt jucător de top din circuit.
Se anunță spectacol în penultima partidă a zilei de pe Arthur Ashe Stadium. Ben Shelton este favorit, beneficiind și de susținerea propriilor fani, însă la nivelul de tenis arătat de Stefanos Tsitsipas la această ediție de US Open, cred că putem asista chiar și la o surpriză. În aceste condiții, voi miza pe varianta over 3,5 seturi, la o cotă de 1.50.
Am jucat acest pariu la CASA PARIURILOR!
Deschide un cont și vezi promoția disponibilă pentru jucători noi!
Vezi oferta aiciNu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Joacă la pariuri cu 1000 de RON GRATIS de la Fortuna!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
