Biletul Zilei oficial Piatadeponturi.ro
Biletul zilei de sâmbătă conține două evenimente din handbalul românesc, ambele ce vor începe de la ora 16:00. Sunt două partide dezechilibrate la prima vedere, între formații cu obiective diferite.
Ținând cont de circumstanțe, Vâlcea este principala favorită la locul secund în acest sezon. Prestațiile HCM-ului sunt solide, iar astăzi are în față o echipă ce se va lupta pentru evitarea retrogradării, Rapid București, astfel că este clar în ce sens va curge acest meci. Forma Rapidului este slabă, iar cine a văzut prestația cu Bistrița de săptămâna trecută va înțelege de ce mizăm pe o victorie a gazdelor la minim patru goluri.
Victoria Slatinei de la Roman de etapa trecută aduce un plus de moral, dar astăzi ultima clasată primește vizita Cisnădiei, un adversar de alt calibru. Sibiencele joacă bine în acest sezon, în ciuda înfrângerii cu Vâlcea, și au o șansă istorică de a obține calificarea în cupele europene.
Am jucat acest pariu la NETBET!
Deschide un cont ACUM și ai primul pariu GRATUIT de 500 de Lei!
Obține PARIUL GRATUITPe lângă ponturile zilnice, pe Cota2 găsești și o pagină de statistici fotbal, cu date despre goluri, cornere, cartonașe și serii active, plus un generator de bilete pe care îl poți folosi pentru propriile selecții.