Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.26
Combinăm iarba și zgura pentru un combo câștigător? Șanse mari!
Prima selecție e una clasică pentru această perioadă a anului și vine de la turneul ATP de la Hertogenbosch, Olanda, unde îmi face cu ochiul meciul dintre Alex Bolt și Vasek Pospisil. Un over în primul set (9,5) e o idee bună în măsura în care australianul știe "cheia" pentru jocul pe iarbă, are un serviciu foarte bun, de stângaci, cu care va căuta obsesiv reverul adversarului, iar Pospisil e un big server prin definiție. Mă aștept chiar la un tiebreak, dar 1.56 pentru minimum zece game-uri în primul set e o cotă îndeajuns de atractivă.
Al doilea pariu îl are ca erou pe Paolo Lorenzi, veteranul italian care pleacă în cursa de apărare a celor două titluri cucerite în ultimii doi ani la challenger-ul de la Caltanissetta. Lorenzi nu mai e în forma de odinioară, dar un eșec prematur în fața propriilor fani l-ar scoate din prima sută mondială și i-ar îngreuna situația pentru restul anului. Îl are în față pe Alejandro Davidovich Fokina, un spaniol de doar 19 ani, talentat, dar care nu a respirat încă aerul tare din tenisul mondial.
