Biletul Zilei format din 5 meciuri la cota 8.67

UNIBET

Prieteni, am ajuns la 4 bilete consecutive câștigătoare, deja suntem destul de bine pe plus, pentru că biletul de ieri a avut cota finală 3.96. Fiind duminică și meciuri destul de multe, voi face pe plac celor care vor cote finale un pic mai mari și voi combina 5 meciuri pe același bilet.

După victoria lui CFR Cluj, ar cam fi timpul și pentru FCSB să obțină prima victorie din actualul sezon, iar adversarul de astăzi pare destul de accesibil, Poli Iași fiind valoric mult sub echipa antrenată de Dică. Antrenamentul cu Rudar Velenje este un plus pentru roș-albaștri.

cota2.ro

CHELSEA vs MANCHESTER CITY

Minim 1 gol marcat în meci - cota 25.00 în loc de 1.05

<<PRINDE COTA AICI>>

Genk a început bine atât în campionat cât și în cupele europene, unde a marcat pe bandă rulantă, dar trebuie să recunoaștem că nici nu a avut un adversar redutabil. Proaspăt sositul Vladimir Screciu este anunțat indisponibil în meciul de azi cu St Truiden, pe care în voi juca solist pe gazde.

Leeds United are derby din chiar prima etapă când o va întâlni pe Stoke City, anunțată candidată la promovare. Leeds l-a adus pe bancă pe legendarul Marcelo Bielsa, iar acest aspect ne duce cu gândul din start la...goluri! Voi miza pe linia de minim 2 asiatic, disponibilă doar la Unibet.

După o serie de 4 meciuri consecutive disputate pe propriul teren, Bahia se deplasează diseară la Fluminense, acolo unde va avea o misiune imposibilă, mai ales dacă privim prin prisma faptului că în cele 6 deplasări ale sezonului au înscris un singur gol, cu care au cules singurul punct din 18 posibile! Voi acoperi eventualitatea rezultatul de egalitate cu un pariu de tip DNB (Draw No Bet) pe Fluminense, ceea ce înseamnă că în caz de egal se acordă cota 1.00! Mi se pare strigător la cer că există o grămadă de pariori care habar nu au ce înseamnă DNB și aruncă cu banii pe bilete de pariuri...absolut incredibil!

Ultima selecție de pe biletul meu este și cea mai riscantă cotă prin prisma valorii ridicate, însă eu o consider destul de plauzibilă, deoarece New York Red Bulls și Los Angeles FC produc meciuri cu goluri. S-au marcat minim 3 în 10 din ultimele 12 partide disputate de gazde, la fel ca în ultimele 6 deplasări ale oaspeților de azi, însă eu voi forța un pic linia și voi merge pe minim 4 în meciul de azi.

Am ales să joc biletul al Unibet pentru că există posibilitatea să joc linii asiatice. Deschide și tu un cont la Unibet prin butonul de mai jos și ai acces Gratuit în grupul PREMIUM, dar și un pariu gratuit de 250 de lei!


Am jucat acest pariu la UNIBET!

Deschide un cont ACUM și primești un PARIU FĂRĂ RISC de 500 de Lei!

Obține AICI bonusul Unibet
FCSB vs Poli Iasi
Pronostic:
1
Cota
1.40
Genk vs St Truiden
Pronostic:
1
Cota
1.46
Leeds vs Stoke City
Pronostic:
peste 2 goluri asiatic
Cota
1.54
Fluminense vs Bahia
Pronostic:
Fluminense DNB
Cota
1.00
New York Red Bulls vs Los Angeles FC
Pronostic:
over 3.5 goluri
Cota
1.90
Cota finala: 5.98
Profit: -3.00
Stake: 3
Status: Pierdut

cota2.ro
cota2.ro